Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adevărul, bucăţele

Publicat in Observator Cultural, vineri 13 mai 2011 ·

De la o vreme încoace, asistăm la devoalarea a diferite cazuri scriitoriceşti: autori români despre care se spune că au colaborat într-un fel sau altul cu Securitatea. Şi devoalarea aceasta se face în trepte. Mai întîi, „pe surse“, o parte din documentele dezarhivate de CNSAS ajung în cîteva ziare care selectează ce e mai picant şi fac două-trei numere de lapidare şi compromitere publică a intelectualului „colaboraţionist“. Sînt iniţiate „anchete“, realizate de obicei în pripă, fără prea multă documentare jurnalistică şi la care cîţiva comentatori îşi dau cu presupusul pe marginea cazului respectiv. Aceştia n-au văzut documentele şi, dacă totuşi unii le-au mai văzut, nu le-au văzut pe toate. Ceea ce nu-i împiedică să vină cu opinii rezolute în legătură cu angajamentul lui X sau cu colaborarea lui Y. Tot în treapta întîi, dar în secvenţa a doua, se cere un punct de vedere oficial din partea a două instituţii: Academia Română şi Uniunea Scriitorilor. Şi aici am observat două tipuri de reacţii. Academia, de fiecare dată, îşi apără membrii sau, în orice caz, contextualizează culpa scriitorului (a savantului) adus în discuţia publică. Sînt invocate meritele recunoscute ale academicianului, şcoala pe care el a întemeiat-o ş.a.m.d. În schimb, Uniunea are o abordare free style, după umorile preşedintelului său, şi judecă aceleaşi lucruri cu măsuri diferite. Importantă nu este opera scriitorului în chestiune, important nu e nici măcar dosarul său de Securitate. Esenţial e dacă el „se înţelege“ sau „nu se înţelege“ cu actualul prezident, care, la rîndul său, nu mai ştie dacă vorbeşte în numele instituţiei ori în al lui personal. Într-un editorial recent, ajungea să-l ameninţe pe un scriitor cu dezvăluiri din dosarul acestuia... Jenant. Pe a doua treaptă a discuţiei, subiectul a fost, să spunem aşa, accesat de publicul larg, cu tot cu confuziile generate şi întreţinute; ş

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 3 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 220. SUA avertizează: un atac asupra Rafah „ar provoca haos şi anarhie”

Gandul acum o ora
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah „ar provoca haos şi anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor, potrivit unei analize a AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „riscă să p

Adrian Mititelu, prima reacție după ce FC U Craiova a retrogradat în Liga 2: „Suntem într-un moment de cotitură”

HotNews acum 2 ore
FC U Craiova 1948 a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului românesc după ce a pierdut pe teren propriu disputa cu din ultima etapă a play-out-ului SuperLigii României, scor 3-1. Adrian MititeluFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru >> VIDEO S

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum 2 ore
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Marcel Ciolacu: Eu sunt ferm convins că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA / Trebuie o mobilizare în continuare din partea românilor, să meargă să îşi reînnoiască vizele care expiră

News.ro acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este ferm convins că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA. Premierul a ţinut să precizeze că trebuie o mobilizare în continuare din partea românilor, s

Va trimite România un sistem Patriot în Ucraina? Ciolacu: Ministrul Apărării are reţineri mari

HotNews acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu spune că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea Ucrainei un sistem de apărare Patriot, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată în Co

Eurovision 2024: Peste 160 de milioane de oameni au urmărit competiţia. Motivul pentru care concursul a pierdut un număr însemnat de telespectatori

HotNews acum o ora
Peste 160 de milioane de persoane au urmărit concursul Eurovision 2024, care a fost transmis în direct în cele 37 de ţări participante la finală şi pe YouTube, estimează organizatorul - European Broadcasting Union (Uniunea Europeană de Radio şi Tele

Este oficial: Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru implementarea ChatGPT pe iPhone

Ziarul Financiar acum o ora
Apple ajunge la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcţii de inteligenţă artificială pe dispozitivele sale, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, cit

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum o ora
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Serghei Șoigu, responsabil pentru „peste 355.000 de victime” în armata rusă, susține ministrul britanic al Apărării

Adevarul acum 2 ore
Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru „peste 355.000 de victime", morţi şi răniţi, „dintre care propriii săi soldaţi" în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps

Vremea

București
acum

14°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

13°
lun.

8°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°