Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Titularizare 2011. Vezi aici rezultatele profesorilor la examenul de titularizare

Publicat in Adevarul, luni 18 iulie 2011 ·

La proba practică din cadrul examenului de Titularizare 2011, din cei 40 de candidaţi înscrişi pe liste, în ziua probei practice, 13 dintre aceştia nu s-au prezentat. Pentru judeţul Caraş-Severin sunt disponibile 1.000 de posturi, dintre care 50 sunt titularizabile.

UPDATE ORA 9.00

În urma primei etape a examenului de Titularizare 135 de cadre didactice au obţinut note mai mici de cinci. Acest lucru înseamnă că vor putea să se înscrie din nou în examen în data de 4 august. Mircea Meilă, inspector şef adjunct spune că 85 de cadre didactice au luat note peste şapte şi 141 peste nota cinci. „După estimările mele ar trebui ca 14 cadre didactice să se titularizeze în această etapă“, a spus Mircea Meilă.

Ieri Ora 14.00

Cea mai mare concurenţă este în Caraş-Severin pentru posturile de învăţător, unde 91 de candidaţi vor să se titularizeze pe numai două posturi scoase la concurs. „Rezultatele examenului de titularizare urmează să fie publicate, iar cintestaţiile pot fi depuse mâine începând cu ora 8.00 şi până la 17.00.

Rezultatele candidaţilor înscrişi la concursul de titularizare în JUDETUL CARAS-SEVERIN,

ordonate după nume, iniţiala tatălui, prenume, disciplina de examen şi nota la disciplina de examen

Următoarea etapă pentru cei care nu au obţinut nota cinci va fi organizată în data de 4 august“, a declarat Mircea Meilă, inspector şef adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin. Tot în luna august se va face şi repartizarea suplinitorilor în judeţ.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 2 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 42 minute
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 3 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 3 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 3 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°