Un personaj retras, patronul „studenţilor“ a vorbit, în exclusivitate, pentru „Adevărul“ şi ne-a povestit despre începuturile sale în fotbal, dar şi despre principiile pe baza cărora conduce clubul.
„Adevărul": Să începem cu începutul. De unde provine accentul dumneavoastră?
Vasile Şiman: Unu: sunt român get-beget. Apartenenţa teritorială sau ce scrie în paşaport e mai puţin important. Eu am crescut în Maramureşul istoric, pe ritmuri de ceteră şi zongoră, pe muzica fraţilor Petreuş. Noi suntem mândrii de originile noastre şi nu vrem să fim niciodată ca alţii, poate alţii ca noi. Accentul e mai puţin important, dar la mine în casă nu s-a vorbit altceva decât româneşte. Că pe urmă viaţa te poartă altundeva...
V-a purtat spre Facultatea de Istorie...
Aşa a fost să fie. Dar m-a învăţat multe această facultate, pentru că nu am învăţat numai istorie. Am învăţat şi pedagogie, care mă ajută acum să discut cu jucătorii, şi psihologie, care mă ajută să descifrez oamenii cu care negociez, de exemplu, şi logică. După principiile acestor materii conduc acum şi clubul.
Apropo de club, cum aţi ajuns la Sportul, în 1999, pe când aveaţi doar 28 de ani?
Din întâmplare. A fost o discuţie cu cineva la o terasă, în Herăstrău. M-a văzut mai preocupat de fotbal şi m-a întrebat dacă n-aş fi interesat să ajut un club pentru că Sportul e pe cale să se desfiinţeze. N-aveam nicio legătură cu fotbalul, mai jucasem la juniori, dar nu ţineam cu nimeni.
Şi ce aţi găsit în Regie?
Păi când am ajuns la baza asta într-o seară erau vreo 70 de câini şi bălării mai mari ca terenul. Înclinam să renunţ la idee, însă mi s-a propus să merg să văd un amical al României cu Sportul, la Săftica. La momentul respectiv, naţionala se pregătea pentru Campionatul European din 2000. Era 0-0 în minutul 75, s-a întrerupt curentul. Erau nişte jucători acolo ca Bucur, D
