Deunăzi am primit pe Messenger un link care ar trebui să mă intereseze. Adică aşa bănuiesc, de vreme ce mi-a fost adresat. Expeditorul era o persoană cunoscută, deci nu puteam să dau mesaju' cât colo.
Aşa că l-am accesat avidă crezând, sincer, în imaturitatea mea intelectuală şi afectivă, că trebuie să fie vorba despre vreo superofertă la sterilizatoare şi încălzitoare de biberon - aceasta reprezentând cea mai recentă preocupare care-mi toacă nervii, preţurile şi produsele cercetate până acum constituind, după mine, nişte maxime aberaţii.
Adică cum să dau foarte multe sute de lei pe o lădiţă cu aburi şi nume de firmă care îmi dezinfectează sticluţele cu suzetă pentru kid, când mama m-a hrănit cu potol introdus atent în nişte recipiente fierte-ntr-un cazan de zăcea pe aragaz, alături de celălalt unde fierbeau, la rându-le, cum ar veni, chiloţii refolosibili. Mă rog. Deci speram într-o minune din care să rezulte o lădiţă d-astea de să coste ceva mai puţintel.
Când colo, operez un curajos click pe scrisul lung şi pulsatil şi deodată pe ecranul meu se face lumină, la fel ca-n filmele cu tot felul de drogaţi izbiţi de epifanii. De pe ecran îmi zâmbeşte larg o lucrare cu dinţi executaţi perfect, aproape ireal de aliniaţi, de albi şi de lucitori. Dinţii veneau la pachet cu o figură pătrăţoasă, cu trăsături combinate. Ici, colo, puternic masculine (o mandibulă sănătoasă şi uşor fioroasă), ici, colo alte linii blânde şi feminine, cum ar fi o pereche de ochi umezi şi galeşi.
Aceştia, ochii adică, erau şi puţin sfioşi, doar atât cât trebuie ca să nu deranjeze, să nu sperie albinuţa care ar putea dori polenizarea la locul încercuit. Încercuit de o pereche de ochelari semipătraţi, semirotunzi (la domnul ăsta totul era semi cumva), cu rama de metal închisă la culoare.
Privirea domnului spunea multe. Puteai, la o adică, să o
