Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum putem fi siguri că fructele şi legumele provenind din Turcia nu ne afectează sănătatea? Ce spune ministrul Agriculturii despre scandalul pesticidelor

Publicat in Gandul, marți 20 noiembrie 2012 ·

Fructele şi legumele din Turcia vor fi controlate la sânge de autorităţile de la noi din ţară. Cel puţin aşa anunţă Ministerul Agriculturii, care a adoptat măsura după ce s-a constatat că un lot de 120 de tone de grapefruit importat din această ţară conţineau reziduuri de pesticide peste limitele maxime admise.

Autorităţile dau asigurări că în supermarketuri şi pieţe nu au ajuns fructe sau legume contaminate cu substanţa chimică descoperită astăzi în lotul de grapefruit. „Se fac controale regulat, iar până în prezent nu s-au descoperit şi alte loturi de fructe sau legume care să fie contaminate cu reziduuri de pesticide peste limitele maxime admise. Suntem siguri că pe piaţă nu există alimente contaminate, deşi controalele se fac aleatoriu”, a declarat pentru gândul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Prezenţa reziduurilor peste limita maximă admisă în aceste fructe provenite din Turcia ridică, potrivit Ministerului Agriculturii, serioase semne de întrebare asupra controalelor efectuate de către autorităţile turce înainte de efectuarea exportului de fructe către alte state.

Substanţa descoperită pe lotul de grapefruit se numeşte imazalil, are acţiune fungicidă şi este utilizată în combaterea bolilor la plante. Specialiştii în nutriţie avertizează că acest pesticid este unul extrem de toxic pentru organismul uman.

„Odată ingerat, imazalilul atacă ficatul, rinichii, iar unele studii ale americanilor au arătat că acestă substanţă ar fi cancerigenă şi mutogenă”, a declarat pentru gândul prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentari.

Importurile din Turcia se ridică la aproape 52 de milioane de euro în primele 7 luni ale anului

Chiar dacă Turcia reprezintă un furnizor serios de alimente pentru România, ministrul Agriculturii a spus că, pentru a preveni intrarea pe p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum o ora
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum o ora
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Accident cumplit în Maramureș produs de un șofer beat: Trei răniți și patru autoturisme avariate

Ziare.com acum o ora
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident care a avut loc pe o şosea din judeţul Maramureş şi care a fost provocat de un şofer beat. Primele investigaţii arată că acesta a intrat într-o depăşire, fără a se asigura, provocând un evenimen

Ciucă, despre Învierea Domnului: Forţa care ne face să credem într-un drum mai drept

Mediafax acum o ora
„Dragi români, de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului celebrăm renaşterea, credinţa şi, nu în ultimul rând, speranţa, acea forţă care ne face să credem într-un drum mai drept, un viitor mai bun şi o Românie mai sigură şi mai unită. Vă îndemn să pr

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum o ora
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum o ora
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°