Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul politic Eminescu

Publicat in Cotidianul, luni 8 aprilie 2013 ·

La ce e bună presa în vremuri de răspîntie, pline de pericole pentru ţara noastră? Întotdeauna celor care trăiesc în epoci ieşite din comun li se pare că aşa ceva li se întîmplă doar lor, că sînt năpăstuiţi de soartă, bătuţi de Dumnezeu. Perioada marilor clasici, fondatori de naţiune, a fost una de mari lupte, de mari încercări. Ioan Slavici a scris aproape o carte întreagă (Amintiri) despre colegul său de geniu şi de gazetă. În articolul pe care vi-l propunem aici spre lectură, el se ocupă de omul politic Eminescu.

Minabilii noştri contemporani, “fripturiştii lui Băsescu”, internaţionalişti de ocazie, bursieri şi stipendiaţi, feroce arivişti în faţa lui Dumnezeu, de genul autorilor de compilaţii foarte recomandate inginerilor virgini cultural, Cărtărescu, Patapievici, Pleşu, plus maestrul unguentelor şi al altor consumisme - untul lui Noica, de exemplu -, Liiceanu, au încercat oarecum comic să-l înfunde pe preaînaltul nostru Eminescu vîrîndu-l, de-a dreptul sau mai pe ocolite, în categoriile infamante “antisemit” sau “incorect politic”. Ambele categorii sînt aplicate cam incult şi strîmb la un secol XIX românesc destul de complicat. Recunoaştem că nici noi nu fraternizăm cu “fixaţia” lui Eminescu asupra chestiunii evreieşti, dar poetul făcea politică şi cei vreo 600.000 de evrei la nivelul anului 1876, cei mai mulţi emigraţi din Galiţia şi Rusia în foarte tînărul şi fragilul stat român, mai ales în Moldova sa patriarhală, reprezentau un “partid” important, iar gazetarul care era Eminescu se poziţiona de partea “vechilor”, boieri sau ţărani. Moses Gaster, unul dintre cei mai mari intelectuali români, nepot de rabin şi unul dintre primii care a ţinut în sinagogă predică în româneşte, a scris-o limpede: “Se zicea că [Eminescu] era antisemit. Pe atunci antisemitismul era foarte răspîndit, dar el n-a fost contaminat de acel virus, foarte rar a abordat chestiune

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irlanda, Spania şi Norvegia au anunţat astăzi în premieră recunoaşterea oficială a statului palestinian

Mediafax acum 50 minute
UPDATE Spania va recunoaşte un stat palestinian începând cu 28 mai, a anunţat premierul spaniol Pedro Sánchez. UPDATE Premierul norvegian Jonas Gahr Støre a declarat miercuri: „Nu poate exista pace în Orientul Mijlociu dacă nu există recunoaştere”

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 49 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 2 ore
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Romgaz primeşte ratingul „BBB-” cu perspectiva stabilă de la agenţia de evaluare Fitch. Este o premieră

Mediafax acum 24 minute
„Planuri mari pentru CAPEX: Romgaz are planuri ambiţioase de a dezvolta Neptun Deep, un proiect offshore de mare adâncime în Marea Neagră din România. Romgaz a achiziţionat o participaţie de 50% în proiect de la Exxon Mobil pentru 1 miliard de euro

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum o ora
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

23°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°