Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şapte persoane arestate şi alte 14 reţinute în cazul contrabandei cu ţigări din nordul ţării

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 31 iulie 2010 ·

Şapte persoane au fost arestate şi alte 14 au fost reţinute în cadrul unei investigaţii a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) privind contrabanda cu ţigări din Ucraina şi Republica Moldova, liderul grupării, Paul Iova, fiind şi el încarcerat, scrie Mediafax.

În urma percheziţiilor desfăşurate pentru destructurarea grupării coordonate de Paul Iova, specializată în contrabanda cu ţigări, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării peste 500.000 de ţigarete, 11 autoturisme, peste 240.000 de lei şi 2.000 de euro, trei pistoale cu gaze, peste o sută de telefoane mobile şi o cameră video cu termoviziune.

Vineri, au fost efectuate 50 de percheziţii simultane în Capitală şi cinci judeţe, respectiv Suceava, Botoşani, Constanţa, Covasna şi Neamţ, după ce anchetatorii au strâns probe privind activitatea infracţională a 55 de persoane, suspectate că, în perioada 2006-2010, au introdus în mod ilicit în ţară ţigarete pe care le-au vândut pe piaţa neagră din Bucureşti, Constanţa, Neamţ şi Covasna.

La percheziţii au participat aproximativ 200 de poliţişti de la structurile de poliţie judiciară, ordine publică, rutieră, criminalistică şi luptători de intervenţie rapidă, 25 poliţişti de frontieră şi 133 de jandarmi de la IJPF, respectiv IJJ Suceava şi Botoşani.

În urma activităţilor au fost descoperite 11 autoturisme, 513.660 de ţigarete, 240.695 de lei, 2.150 de euro, trei pistoale cu gaze, 123 de telefoane mobile şi 109 cartele SIM precum şi o videocameră cu termoviziune, potrivit Poliţiei Române.

Valoarea prejudiciului, doar pentru ţigările capturate, se ridică în acest moment la suma de 5.000.000 de lei (echivalentul a peste 1.100.000 de euro).

Faţă de 14 persoane procurorii DIICOT-Serviciul Teritorial Suceava au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca sâmbătă să fie duşi în faţa u

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum o ora
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 50 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 3 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Concedierea echipei Tesla de încărcare a vehiculelor electrice ameninţă să încetinească programul lui Biden de electrificare a autostrăzilor

Mediafax acum o ora
Anul trecut, administraţia Biden a anunţat un plan ambiţios de extindere a infrastructurii de încărcare a ţării şi de a susţine adoptarea vehiculelor electrice. În cadrul programului National Electric Vehicle Infrastructure (NEVI), guvernul alocă 5

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 2 ore
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°