Criza acuzelor de pedofilie din jurul preotilor a costat Biserica Romano-Catolica din Statele Unite ale Americii aproape 3 miliarde de dolari, insa numai o parte dintre autorii acestor infractiuni sunt la inchisoare si inca si mai putine au fost facute pentru a-i pedepsi pe cei care au acoperit crimele.
Dupa ani de marturii dureroase, dovezi incriminatoare si incercari de introducere a unor reforme, scandalul abuzurilor sexuale asupra copiilor s-a raspandit in intreaga lume, iar in ultimele saptamani a lovit biserica in cercurile cele mai inalte, informeaza AFP. Papa Benedict al XVI-lea, care a vorbit de cateva ori despre abuzarea sexuala a copiilor, despre care a spus ca este "o crima ingrozitoare"si "un pacat grav", este el insusi acuzat ca nu ar fi luat nicio masura impotriva unui preot american care a molestat pana la 200 de copii, desi stia cazul acestuia.
"Ne confruntam cu cea mai mare criza institutionala in ultimele secole, poate din intreaga istorie a bisericii", scrie saptamanalul american National Catholic Reporter, intr-un editorial care cere "raspunsuri directe" de la Sfantul Parinte. Publicatia acuza proasta gestionare a crizei si insista ca "strategiile folosite pana acum - ascunzand adevarul si facand totul pentru a proteja infractorii si reputatia bisericii - au esuat lamentabil".
Un sondaj publicat vineri de CBS News arata ca peste doua treimi dintre americani considera ca Papa a gestionat prost aceasta criza. Acuzatiile lansate acum la adresa preotilor din Europa sunt similare celor aparute la mijlocul anilor '80 impotriva preotilor din SUA. Victimele erau fortate sa pastreze tacerea, preotii acuzati de pedofilie erau lasati nepedepsiti sau erau mutati in alte parohii, unde isi gaseau noi victime, se arata in materialul realizat de agentia franceza de presa.
Dupa ani de zile in care nu au luat nicio d