Avertizarea meteo cod portocaliu a fost prelungită pentru cele două județe din Dobrogea. Iată cum se circulă la momentul de față în județul Tulcea:
UPDATE: DN22, Măcin-Tulcea (via Horia), are indicator "DRUM ÎNZĂPEZIT", de la ieșirea din Măcin, spre Tulcea, din dreptul stației Lukoil.
Aseara a mai nins viscolit și probabil s-au făcut dopuri de zăpadă. Ieri trecea, la Brăila, doar bacul mare la intervale de o oră – o oră și jumătate.
Dopurile de zăpadă formate la Somova și la Luncavița au fost sparte. Se circulă destul de bine (în condiții de iarnă, de la Tulcea spre Galați (prin Isaccea).
Drumurile naționale sunt închise, iar în restul județului drumurile sunt acoperite de zăpadă înghețată de 3-10 centimetri, iar viscolul formează suluri de zăpadă de până la 80 de centimetri.
Vizibilitatea este sub 30 de metri, iar vântul suflă cu 60 de kilometri la oră.
Dimineață la Tulcea se înregistrau minus 12 grade Celius.