Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bălace: "Nu am făcut un pas înapoi prin venirea la Universitatea Craiova"

Publicat in Adevarul, luni 8 februarie 2010 ·

Fundaşul echipei Universitatea Craiova, Silviu Bălace, a declarat că nu a făcut un pas înapoi în cariera sa odată cu revenirea sa la gruparea olteană, unde a fost împrumutat de către FC Vaslui, considerând că are de luat o revanşă faţă de suporteri.

"Nu ma gândesc că am făcut un pas înapoi venind de la o echipă care se lupta la titlu la una aflată pe locul 14, îmi doresc să fiu aici, mă bucur că sunt printre oltenii mei şi voi încerca, prin prestaţiile mele, să-l conving pe domnul Mititelu să mă cumpere definitiv de la Vaslui. Am fost foarte fericit când m-a sunat să vin la Craiova, chiar vorbisem cu Trică în urmă cu doua săptămâni şi pusesem ceva la cale, iar apelul domnului Mititelu m-a bucurat nespus", a spus Bălace.

Folosit pe postul de fundaş stânga, la concurenţă cu Busu, jucătorul în vârstă de 31 de ani se află încă în probe, conform afirmaţiilor antrenorului Mark Wotte, în privinţa sa urmând să se ia o decizie în această saptamână. "Am spus deja că aveam o datorie faţă de Universitatea şi cu acest gând am revenit acasă, unde m-am lansat ca jucător, să ajut echipa să scape de acest loc deloc onorant şi să termine cu bine campionatul. Sunt puţin în urmă cu pregătirea faţă de coechipieri, dar voi recupera, mai ales dacă se va amâna startul returului, aşa cum se aude, din cauza vremii", a completat Bălace.

Silviu Bălace consideră că la Universitatea Craiova vor fi promovaţi mulţi tineri, după ce echipa se va afla pe o poziţie bună în clasament. "Sunt foarte mulţi tineri, am constatat de la început acest lucru, iar noi putem să-i ajutăm cu experienţa noastră să crească. După ce vom acumula puncte suficiente pentru a fi într-o poziţie sigură în clasament, tot mai mulţi tineri vor putea face pasul către prima echipă, pentru că talentul le dă dreptul. Mă bucur că sunt mulţi olteni, de fapt cred că aceasta a şi fost ideea patronului echipei,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 6 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 8 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 9 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 11 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°