Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Aniela“ - lansare cu emoţii şi record de audienţă

Publicat in Gandul, marți 15 septembrie 2009 ·

"Aniela", cel dintâi serial românesc de epocă, a fost lider de audienţă luni, 14 septembrie.În intervalul orar 20.30-22.47, în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani din mediul urban, postul Acasă a înregistrat o medie de rating de 6.3 puncte şi o cotă de piaţă de 19.1%

Minutul de aur" pe acest target a fost de 8.6 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 25.1 procente, înregistrat la ora 21.59. A fost momentul în care telespectatorii urmăreau scena în care Polixenia (Diana Dumitrescu) îi spune lui Radu (Mihai Petre) că are şliţul desfăcut la pantalon, iar acesta, ruşinat, se îndepărtează de la braţul Anielei (Adela Popescu).

La serial s-au uitat luni seară peste 1.300.000 de oameni de la nivelul întregii populaţii. Telespectatorii Acasă au rămas alături de interpreţii personajelor şi după terminarea primului episod, urmărind transmisiunea în direct de la CinemaPRO a "Poveştirilor de noapte". Emisiunea a fost şi ea lider de audienţă Acasă, în intervalul 22.48-23.43, în rândul pubicului comercial feminin din mediul urban. Lansarea primului serial românesc de epocă, de la CinemaPRO, a fost un eveniment plin de culoare. Actorii, echipa de producţie şi fanii şi-au dat întâlnire pe covorul roşu. Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Maia Morgenstern, Stela Popescu şi-au mărturisit emoţiile şi au povestit întâmplări de pe platourile de filmare.

Protagonista, Adela Popescu, a îmbrăcat o rochie creaţie personală şi a fost asaltată de fani. Primirea şi aplauzele pe care le-a primit de la aceştia au făcut-o pe Adela să lăcrimeze. Printre cei care au venit să o susţină la lansare s-au aflat şi părinţii actriţei, sosiţi de la Şuşani.

Stela Popescu, interpreta Coanei Chiva, a declarat după proiecţie: "Am avut mari emoţii şi am strâns pumnii când a început filmul în sală. Aplauzele m-au făcut să cred în succesul acestei producţii. Spe

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 6 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 4 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 9 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 8 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 7 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 7 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

15°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°