La Mândra am ajuns târziu, într-o noapte cu stele multe, din Postul Paştelui. Pe cer, Ţesătoarea îşi întinsese pânza, în vreme ce noi ne dasem întâlnire cu tuşa Corneliei lui Grindei, mătuşa ghidului nostru de peste zi, tânăra şi pasionata animatoare culturală a locurilor, actriţa Alina Zară.
"Fiecare are un nume aparte, la noi în sat. Că dacă-i spui Cocan Cornelia, stă pe gânduri şi se întreabă. Dar dacă-i spui «a lu’ Grindei» ori «a lu’ Moisoi»... Eu sunt Cornelia lu' Grindei, dar când eram acasă, la părinţi, eram a lu' Moisoi, că tatii îi ziceau Ionică Moisoi, nu-ş de ce...", intră-n vorbă cu noi mătuşa.
Ne aşezăm la sfat pe-un colţ de laviţă şi povestea începe să curgă de la sine.
"Când eram noi copii, până s-o făcut colectivul, era satul plin de vite. La noi, mai demult, pământul şi vitele erau starea, baza materială a omului, nu aveam alt venit de nicăierea. Când voiai să faci ceva vindeai o vită mai mare şi cumpărai una mai mică, de-ţi rămânea ceva să plăteşti impozitele, să îmbraci copiii şi să faci ce-i de făcut". Acum, spune tuşa, nu mai cresc oamenii vite, ca altădată. "Care vrea lapte, cumpără de la magazin, dar înainte toată casa avea o văcuşoară cu lapte, că doar asta era mâncarea cea de toate zilele."
"Mai demult nu erau atâtea mâncăruri cum sunt acuma. Avea omu' lapte, avea păsări, avea porc. Şi mămăliga se mânca dimineaţa şi seara. O mâncai cu papară, cu lapte, cu ciorbă de salată, cu ciorbă de fasole. Iarna era carne de porc, cu cârnaţi, cu sarmale. Vara o făceam cu mâncare de carne de oaie... Mai demult nu se cumpăra zahăr cu sacul, ca acuma. Şi nici ulei. Ulei se făcea din seminţe de in şi de cânepă. Se făcea şi din floarea-soarelui, dar nu ca acuma. Păi puneai numa' o chicătură de ulei, tăiai o ceapă şi întingeaia acolo, d-apoi era o bunătate. Uleiul acuma nu-i gustos, e ca apa".
Cânepa, inu
