Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Om Tare Touttare…

Publicat in Gandul, duminică 3 octombrie 2010 ·

Când, prin asumarea răspunderii, guvernanţii ne-au luat şi speranţa, am zis: ce noroc, ne convertim la budism!

Hotărâţi-vă, deci: profităm de faptul că nu mai avem nimic de pierdut, că suntem liberi ca fazanii de Himalaya? Sau vreţi să rămânem aici ca să prindem în direct lovitura de stat? Mai bine îl rugăm pe Sever Voinescu să ne twitterească la momentul potrivit şi urcăm spre Regiunea Autonomă Tibet, ca să ne împlinim karma.

Ne luăm o mantră puternică - Om Tare Toutarre Toure Soha (no, nu e mantra lui Băse, aia e Fu Tare Cât Fu) - şi ne desprindem de iluzie, ca PDL din PNL. Ieşim din ţara asta etnobotanică cum ies iniţiaţii din propriul corp şi levităm ca lamele spre Lhasa. O să ajungem la timp: Lhasa e mereu cu o sută de ani în urmă, ne asigură iniţiaţii care au trăit destule vieţi ca să nu se mai înşele.

Odată ce-am fost eliberaţi de speranţă, de dorinţe şi de teamă, nu mai are importanţă ce lăsăm în urmă şi ce ne aşteaptă, fiindcă trecutul nu există, viitorul e un vis, prezentul doar e eternitatea care contează.

Cocoţaţi pe acoperişul lumii şi privind-o de sus, toate pământurile natale devin iluzorii, ca în poemele lui Milarepa.

Ce te izbeşte când intri în capitală, mai violent decât aerul rarefiat, e mirosul de unt de iac - ceaiul e amestecat cu unt şi cu sare, lumânările sunt din unt; urcând până la Potala, Palatul Absenţei celui de-al şaisprezecelea Dalai Lama - exilat în India, la Dahramsala, sau "Little Lhasa" cum îi zic pelerinii anglo-saxoni, însetaţi de Satori (care nu e un joc de societate, ci trezirea la adevărul absolut) - piciorul alunecă pe treptele multe şi tocite ca pe untul de iac; frunzele din pomi miros rânced a unt de iac; rasele galbene şi rasele purpurii ale călugărilor, steguleţele colorate întinse pretutindeni miros a unt de iac; bărcile care plutesc pe Kyichu, Fluviul Fericit, miros a iac.

Iar peste acea

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 24 minute
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 3 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 20 minute
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum o ora
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 58 minute
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 2 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 4 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum o ora
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum 34 minute
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

16°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°