Ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, spune că regionalizarea va fi gata până la sfîrșitul anului. Și, ca să fie sigur că viitoarele regiuni vor fi desenate după placul USL, Dragnea se gândește ca legea să fie aprobată prin procedura angajării răspunderii Guvernului. Liviu Dragnea
UPDATE. Democrat-liberalii nu sunt de acord cu asumarea răspunderii pe proiectul privind regionalizarea. "Cum să mergi pe o astfel de procedură, având în vedere că această coaliţie are o majoritate consistentă de 70% în Parlament?", a spus prim-vicepreședintele PDL Liviu Negoiţă, precizând că, după Constituție, cel mai important proiect de lege care se poate adopta într-o legislatură este regionalizarea adminsitrativă a României.
"Nu putem ieşi cu legea de înfiinţare a regiunilor până când nu modificăm Constituţia. După ce modificăm Constituţia în septembrie-octombrie, ieşim cu legea de înfiinţare a noilor regiuni, care va fi aprobată în Parlament, eu sper că prin procedura angajării răspunderii. Asta înseamnă că undeva la sfârşit de noiembrie cel mai târziu regiunile să fie înfiinţate. Iar imediat după ce sunt înfiinţate, vor avea loc alegeri, poate indirecte, pentru a fi constituite şi noile structuri de conducere, până la sfârşitul anului", a declarat Liviu Dragnea.
Ministrul a mai spus că nu există divergențe între PSD și PNL pe tema regionalizării și că viitoarele regiuni vor fi funcţionale până la sfârşitul anului.
Deocamdată, Dragnea n-a făcut nicio propunere privind numărul de regiuni, fiind aşteaptate concluziile unui grup de lucru care a fost înfiinţat în acest sens.
"Tot aflu din presă că există un diferend între noi şi PNL, numai că în realitate noi tot căutăm diferendul acesta şi nu-l găsim. Eu n-am prezentat până acum niciun proiect care să aibă un număr de regiuni, opt, şapte sau 15. Eu am prezentat actualele regiun