Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a tăiat Guvernul banii pentru Magistrala V de metrou. Lucrările ar putea fi sistate

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 4 septembrie 2012 ·

Sumele alocate pentru proiectul „Magistrala V. Drumul Taberei-Universitate" au fost reduse cu mai mult de jumătate în urma rectificării bugetului pe 2012. Sursa: Foto: Vlad Stănescu

Practic, Metrorex a rămas fără banii necesari continuării lucrărilor conform graficelor de execuție. De la 380,9 milioane de lei, suma alocată inițial pentru 2012, fondurile au fost reduse la 178,9 milioane de lei, în urma rectificării.

O astfel de diminuare de fonduri are și consecințe negative. "Urmare acestui aspect, pot apărea întârzieri, amânări sau, în cel mai rău caz, sistări temporare ale lucrărilor, cu consecințe negative în plan economic, financiar și social", potrivit unui răspuns al Metrorex către hotnews.ro.

Mai mult, reprezentanții companiei afirmă că ar fi necesară suplimentarea fondurilor cu 99,2 milioane de lei în vederea respectării clauzelor contractuale. "Pentru obiectivul sus amintit (n.red.Magistrala 5), în cadrul contractului de execuție stații și tunele pe secțiunea Râul Doamnei - Hașdeu este necesară suplimentarea fondurilor cu suma de 99.200 mii lei în scopul respectării clauzelor contractuale și a graficului de execuție", arată Metrorex, companie aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Guvernul a aprobat în luna august proiectul de rectificare bugetară pe anul 2012. Premierul Victor Ponta a afirmat atunci că în urma rectificării s-au asigurat sumele necesare reîntregirea salariilor bugetarilor și restituirea acelor parți din pensii încasate în mod ilegal. De asemenea, s-au asigurat banii pentru însotițorii persoanelor cu dizabilități și pentru angajarea a 564 de judecători și grefieri.

Lungimea liniei de metrou Raul Doamnei - Eroilor 2, care face parte din tronsonul 1, are 10 stații, între Raul Doamnei și Hașdeu (Opera), este de 6,2 km și va deservi 300.000 de locuitori ai zonei. Lucrările inaugurate în toamna 2011 ar trebui

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul a avut loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti. La eveniment au participat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi mai mulţi miniştri şi lideri ai

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum 36 minute
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 4 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum o ora
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Gabriela Firea: Sunt optimistă şi sunt convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor

News.ro acum 57 minute
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat că este optimistă şi convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor, în contextul unei întrebări despre rezultatele ce

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Doar SUA pot opri un asalt israelian asupra oraşului Rafah, susține președintele palestinian Mahmoud Abbas

G4Media acum 2 ore
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut duminică Statelor Unite să împiedice o invazie israeliană în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, transmit AFP şi Reuters, transmite Agerpres. ”Facem apel la Statele Unite să îi ceară Israelului să p

Accident pe DN1, la Predeal - trei persoane rănite, printre care un copil de 2 ani şi jumătate, sunt evaluate la faţa locului

News.ro acum 2 ore
Trei persoane, inclusiv un copil de 2 ani, au fost rănite duminică, după ce două autovehicule s-au ciocnit pe DN1, la Predeal. Pe DN1 Braşov-Ploieşti, la kilometrul 139+100 de metri, în zona localităţii Predeal, judeţul Braşov, a avut loc o coliziun

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°