Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Elevii care s-au filmat în timp ce întreţineau relaţii sexuale vor fi mutaţi la alte şcoli

Publicat in Romania Libera, marți 26 martie 2013 ·

Cei trei elevi de la Liceul Teoretic "Henri Coandă" din Craiova, care s-au filmat în timp ce întreţineau relaţii sexuale în incinta şcolii, vor fi mutaţi disciplinar la alte unităţi de învăţământ, în timp ce conducerea liceului respectiv strânge semnături pentru a introduce ore de educaţie sexuală, informează Mediafax.

Potrivit conducerii Liceului Teoretic "Henri Coandă" din Craiova, cei doi elevi de clasa a VIII-a şi o elevă de clasa a IX-a de la unitatea de învăţământ, care s-au filmat în timp ce întreţineau relaţii sexuale pe terenul de sport al şcolii, acoperit cu un balon, vor fi mutaţi disciplinar la alte licee.

Părinţii acestora au fost înştiinţaţi despre acest lucru, urmând ca măsura să se aplice imediat ce alte şcoli vor fi dispuse să îi preia pe cei trei elevi.

De asemenea, alţi doi elevi de la Liceul "Henri Coandă", care au distribuit filmuleţele respective, au fost sancţionaţi cu scăderea notei la purtare, fiind propusă nota 6.

Totodată, administratorul balonului în interiorul căruia se află terenul de sport a fost avertizat că la următorul incident i se va rezilia contractul cu şcoala.

În plus, conducerea Liceului "Henri Conadă" din Craiova a făcut o anchetă în rândul elevilor, dar şi al părinţilor şi cadrelor didactice, cu privire la introducerea orelor de educaţie sexuală încă din clasa a VI-a.

"Elevii nu conştientizează ce înseamnă un act sexual, ce înseamnă expunerea lor sau distribuirea unor filmuleţe de acest gen unor alte persoane, plus că îşi expun şi sănătatea şi viaţa şi sunt în faţa unor pericole pe care noi nici măcar nu le bănuim. Părinţii au recunoscut de foarte multe ori că îşi neglijează copiii de foarte multe ori când sunt în faţa internetului şi altor astfel de surse de inspiraţie şi nu realizează că acei copii, la vârste fragede, sunt în măsură să greşească atât de grav. Nu fac diferenţa între educaţi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 5 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 5 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 5 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 3 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°