Economia autohtonă are şanse să treacă prin prima ei criză de economie matură, cu alte trăsături decât cele cu care ne-am obişnuit în anii ’90.

Căderile recente ale Bursei din Bucureşti şi leului, în contextul turbulenţelor care au cuprins pieţele financiare ale lumii, reflectă un aspect ignorat al evoluţiei postcomuniste a României: economia autohtonă s-a integrat suficient de mult în cea globală pentru a suferi alături de ea. După ce a beneficiat de avantajele integrării în economia Uniunii Europene şi, implicit, a celei mondiale, a venit momentul să vedem şi reversul medaliei.

Fluctuaţiile pieţelor financiare ale lumii au început în vară şi continuă cu încăpăţânare de atunci. Ele au sfidat multiple eforturi de a calma situaţia, venite atât de la marile bănci centrale ale lumii, cât şi din partea guvernelor respective. Pentru tot mai mulţi analişti, acest lucru are aceeaşi semnificaţie: economia mondială se îndreaptă spre o perioadă caracterizată, în cel mai bun caz, de tulburenţe şi nervozitate şi, în cel mai rău caz, de panică şi pierderi masive.

Importanţa acesei conjuncturi ar trebui înţeleasă de România din două motive principale. Pe de o parte, economia autohtonă are şanse să treacă prin prima ei criză de economie matură, cu alte trăsături decât cele cu care ne-am obişnuit în anii ’90. Pe de altă parte, sunt multe caracteristici pe care economia românească le are în comun cu alte economii ale lumii şi care au băgat spaima în investitori, cauzând căderea Burselor din ultimele zile.

În ciuda multiplelor sale carenţe, economia românească are cam toate caracteristicile unei economii aproape de maturitate. Mai are, însă, şi o suită de dezechilibre şi vulnerabilităţi care riscă să-i pericliteze traiectoria în următoarele luni. Creşterea recentă a economiei româneşti se datorează în mare parte consumului, dar nu-i