Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Agriculturii: Nu cred în scumpiri pentru că şi cei care vând se uită la puterea de cumpărare

Publicat in Jurnalul, vineri 3 august 2012 ·

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, vineri, la Constanţa, că nu crede că preţurile la alimente vor creşte în perioada următoare pentru că, dacă acest lucru se va întâmpla, atunci consumul va încetini, iar comercianţii nu vor dori "să rămână cu marfa pe rafturi".

"Mă tot întrebaţi de o lună de zile dacă vom avea scumpiri şi v-am spus de fiecare dată, scumpirile sunt generate de piaţă, de cerere şi de ofertă. Sigur dacă vă uitaţi la preţurile de pe piaţa internaţională, de pe piaţa internă poate s-ar justifica scumpirile, dar eu nu cred în scumpiri pentru că şi cei care vând pe piaţa românescă se uită la puterea de cumpărare, o scumpire ar face ca tot ce înseamnă consum în momentul de faţă să încetinească. În momentul de faţă oamenii nu-şi permit scumpiri şi atunci probabil că cei care comercializează se gândesc în primul rând dacă vor să vândă marfa respectivă sau vor să rămână cu ea pe rafturi", a declarat ministrul Agriculturii.

El a mai spus că Ministerul Agriculturii încearcă să ia toate măsurile pentru a preveni aceste scumpiri, prin ajutorarea, prin diverse metode, a fermierilor.

"Încercăm să luăm toate măsurile care ţin de minister, care ţin de stat, pentru a preveni aceste scumpiri, pentru a preveni pierderile pe care le înregistrează fermierii, dar şi scumpirile de care vorbiţi dumneavoastră. Sunt acele măsuri pe care le-am anunţat, printre care stimularea sistemului de irigaţii, acum este târziu, avem nevoie de irigaţii în luna iulie, am venit cu un preţ la energie la începutul lunii iulie mai mic în felul acesta mulţi fermieri au fost stimulaţi şi mulţi s-au orientat către sistemul de irigaţii. Ceea ce putem face în continuare, după ce se va termina perioada de recoltat este să evaluăm pierderile pe care le au fermierii şi să venim cu acele despăgubiri de care am vorbit", a mai afirmat ministrul Daniel Co

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 36 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Restricții de trafic în Capitală: Aproximativ 10.000 de alergători sunt așteptați la Semimaratonul București din acest weekend

Ziare.com acum 20 minute
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a Semimaratonului București, competiţie care va avea loc în weekend. Evenimentul reuneşte mai multe curse de alergare, -21 km, ştafetă (3 x 6,5km + 7km + 7,6km), 10km, şi 2,5 km

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Aeroportul Henri Coandă va avea o nouă parcare pentru autoturisme

Mediafax acum 30 minute
Investiţia pentru realizarea unei parcări moderne pentru pasagerii aeroportului vizează lucrări de amploare pe o suprafaţă de 20.265 mp. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data începerii lucrărilor şi prevede realizarea a 662 de noi locuri de

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Avion Boeing aterizat de urgență pe aeroportul din Istanbul. Echipajul aeronavei a fost evacuat

Ziare.com acum o ora
Un avion-cargo Boeing 763 a aterizat de urgenţă miercuri pe aeroportul din Istanbul, din cauza unei probleme la trenul de aterizare, au relatat media turce, potrivit DPA. Echipajul aeronavei a fost evacuat în siguranţă, potrivit postului de televizi

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum o ora
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/16°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°