In decembrie 2007 - ianuarie 2008, Muzeul National de Arta Contemporana a patronat la Teatrul National, Galeria 3/4, o expozitie semnata de Andrei Pandele - Fotografii interzise si imagini personale. Catalogul, finantat de Ordinul Arhitectilor din Romania si tiparit de Editura Compania, isi merita cu prisosinta mediatizarea, chiar daca nu se gaseste, surprinzator, in librarii.
"Am inceput sa fotografiez (dupa 1981, n.r.) - spune Pandele - si viata de zi cu zi ca pe o tragicomedie. Aveam speranta tulbure ca voi putea strange fotografiile intr-o carte peste douazeci de ani." A reusit. Arhitect, membru al OAR, dar si al Asociatiei Artistilor Fotografi, Andrei Pandele este unul dintre cei mai cunoscuti artisti ai domeniului. "Fotografiile sale - spune Cosmin Bumbut - sunt singurele fotografii-document facute cu umor si interes, si singurele care rezista unei probe a timpului." Alt confrate, nu mai putin cunoscut, Dinu Lazar, scrie: "Poate ca Pandele a inventat aparatul fotografic ideal, acela care imprima direct in memoria noastra ceea ce vedem, dar cu inima, sufletul si viziunea lui. Aceste imagini ni se par foarte cunoscute chiar daca le vedem prima oara. Fiecare dintre ele vorbeste dureros despre un timp pe care incercam sa-l uitam".
Intr-adevar, in fotografiile lui Pandele sunt inchise o epoca si un oras asa cum nu-l mai vedem azi si pe care generatiile noi ar trebui sa-l vada macar pentru a nu fi ademenite de nostalgia dupa un regim distrugator. Un Bucuresti care, in mare parte, nu mai exista. Cartierul Uranus, cu strazile sale pietruite, in panta, si casele boieresti cu muscate la ferestre, ras de pe suprafata Pamantului; halele din Piata Unirii; cozile la zahar, oua, butelii, hartie igienica, branza; autobuzele cu figuranti dusi la mascaradele propagandistice; munca voluntara, iarna si vara; laptele inghetat zacand in navete pe trotuare; ruinele
