Psihologii ne învaţă că una din emoţiile cele mai apropiate de animal ale omului este furia. Ea se întemeiază pe secreţia de adrenalină, care apare în situaţiile potenţial periculoase şi determină un cuplu numit frică-agresivitate. Animalul - dar şi omul - întîmpină pericolele cu o reacţie chimică destul de simplă, după care are un moment de ezitare, referitor la fugă sau atac. Urmează un soi de deliberare, dar nu raţională şi conştientă, după care animalul din noi atacă sau o ia la sănătoasa, desigur în mod metaforic. Secreţia de adrenalină ne îndeamnă pe noi, oamenii, mai puţin la agresiuni imediate, fizice, şi mai mult la cuvinte şi acţiuni premeditate, complexe, vizînd o anihilare tardivă sau, dimpotrivă, asumarea unei carenţe şi unor eforturi de autoperfecţionare. Societatea este mai blîndă - sau mai puţin crudă fizic - decît confruntarea din haită sau de pe lanţul trofic. În forme mediate ale realităţii, precum cea virtuală, situaţia este cu atît mai diferită de animalitate.

Acţiunile din lumea virtuală înseamnă, în mare măsură, vorbe. Dincolo de trecerea dintr-o fereastră a cyberspaţiului într-alta, pe Internet "a face" e foarte des "a spune", iar cuvintele sînt în mai mare măsură temeiul, decît pe lumea ceastălaltă. De aceea, forumurile, blogurile şi celelalte spaţii virtuale sînt un loc predilect pentru descărcările de furie reprimate în viaţa diurnă. De aici şi omniprezenţa rolului de "moderator" în astfel de comunităţi, cu alte cuvinte, un personaj nu doar cu virtuţi de arbitru, ci şi cu darul de a tempera pseudonimele cu potenţial conflictual. Cine şi-a asumat vreodată acest rol nu poate să nu se mire de marea cantitate de răutate, insulte elaborate, tehnici consacrate de scoatere din minţi a adversarului, de morala "troll-ului", personajul disruptiv care strică pagini de Wikipedia, discuţii pe forumuri şi cam tot ce poate strica. Pare că Inter