* Update 14:38
Premierul Victor Ponta a declarat, la Palatul Parlamentului, că în cazul în care proiectul Roşia Montană va fi respins, investitorii probabil vor cere despăgubiri, dar "în mod sigur nu va exista răspunderea Guvernului dacă va exista un proces".
"Eu nu ştiu cât vor cere despăgubiri, dar probabil că vor cere. La PSD fiecare votează cum crede de cuviinţă", a precizat Ponta.
Domnia sa a adăugat că "cei de la Roşia Montană din 2005 au avut asigurări ferme de la Băsescu".
---
Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că, din moment ce liderii politici s-au pronunţat deja, înaintea dezbaterii, împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, acesta va fi respins în procedură de urgenţă în Parlament.
"Trebuie doar dat votul pe proiect (n.r. în Parlament) pentru a se închide discuţia. Ce rost mai are să facem comisie dacă liderii politici s-au pronunţat înainte de dezbatere. Trebuie ca Senatul, unde e proiectul, să îl respingă în procedură de urgenţă, apoi la Cameră se va întâmpla la fel", a precizat Ponta.
Întrebat dacă Guvernul riscă procese din partea firmei RMGC în aceste condiţii, premierul a explicat: "Vom avea procese oricum, dar nu vreau ca eu sau alţi miniştri să fim acuzaţi de subminarea economiei naţionale".
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, că în opinia sa proiectul privind Roşia Montană trebuie respins deoarece acesta nu poate fi susţinut.
F.A. * Update 14:38
Premierul Victor Ponta a declarat, la Palatul Parlamentului, că în cazul în care proiectul Roşia Montană va fi respins, investitorii probabil vor cere despăgubiri, dar "în mod sigur nu va exista răspunderea Guvernului dacă va exista un proces".
"Eu nu ştiu cât vor cere despăgubiri, dar probabil că vor cere. La PSD fiecare votează cum crede de cuviinţă", a precizat Ponta.
Domnia sa a adăuga