Vineri, 21 decembrie, are loc solstiţiul de iarnă, când vom avea cea mai lungă noapte a anului. Această dată marchează şi începutul iernii astronomice.
Solstiţiul de iarnă este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui. Potrivit Observatorului Astronomic „Vasile Urseanu", axa polilor Pământului îşi păstrează, în primă aproximaţie, direcţia fixă în spațiu, ea fiind înclinată cu 66° 33' față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cereşti numit ecliptică, a cărui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23°27'. La momentul solstiţiului de iarnă Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cereşti, la distanţă unghiulară maximă de 23° 27' sud faţă de ecuator, el efectuând mişcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului". Prin urmare, la această dată durata zilei este cea mai mică din ani, 8 ore şi 50 de minute, iar durata nopţii este cea mai mare, având 16 orei şi 10 minute. Începând de pe 21 decembrie, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea, până pe 21 iunie, când vom avea solstiţiul de vară.
Superstiţii şi tradiţii
La origini, credinţele populare se află sub semnul soarelui, pe care strămoşii noştri îl sărbătoreau la solstiţii şi echinocţii, momente astronomice remarcabile. Pe 21 decembrie, are loc solstiţiul de iarnă, când Soarele se află la cea mai joasă înălţime, după care, din „moş lipsit de putere" începe să întinerească şi urcă progresiv pe bolta cerească.
Aceste evenimente erau marcate de străbuni prin obiceiul urcării pe munte, cu torţe aprinse, pentru a întâmpina răsăritul Soarelui şi a se închina acestuia, precum şi altor zeităţi. După rugăciune, se ţineau petreceri cu foc, se cânta şi se dansa până la asfinţit
