Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chestorul Jipa, chemat la bara de comisarul Safta

Publicat in Ziua Constanta, marți 1 februarie 2005 ·

Pe langa actiunea prin care fostul adjunct al Politiei din Medgidia, comisarul sef Nicolae Safta, a actionat in instanta IPJ Constanta, cauza care se afla de mai multe luni pe rolul Tribunalului, acesta a mai formulat alte doua actiuni. Astfel, comisarul Safta l-a actionat in instanta, personal, pe seful Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, chestor Traian Jipa. Intr-una dintre acestea, Nicolae Safta il acuza pe Traian Jipa de faptul ca acesta a semnat dispozitia prin care, in urma cu mai multe luni, a fost eliberat din functie. In cea de-a doua, comisarul sef Safta acuza aceeasi persoana ca a semnat ordinul prin care a fost mutat de la Politia din Medgidia la Serviciul de Ordine si Paza din cadrul Politiei Municipale Constanta. Ieri, la Tribunal a avut loc primul termen de judecata in acest proces, insa magistratii s-au vazut nevoiti sa acorde un nou termen pentru data de 7 martie, pentru ca Safta sa aiba timp sa-si pregateasca apararea. In alta ordine de idei, reprezentantul lui Traian Jipa a depus la dosarul cauzei o intampinare prin care solicita respingerea celor doua actiuni. In urma cu mai multe luni, in urma scandalului provocat de doi SPP-isti impotriva demnitarului Serban Pretor, comisarul sef Safta a fost destituit din functia de adjunct al Politiei Medgidia pentru "management defectuos". Dispozitia de eliberare din functie a fost semnata de catre chestorul Traian Jipa. El a fost pus la dispozitia IPJ, iar in momentul de fata face naveta de la Medgidia, acolo unde-si are domiciliul, la sediul Politiei Municipale Constanta, unde a fost detasat provizoriu. Considerand ca reprezentantii IPJ nu au avut dreptate atunci cand a fost schimbat din functie, Safta a actionat in instanta Inspectoratul de Politie al Judetului Constanta, contestand decizia acestora. Prin cererea depusa la dosarul cauzei, comisarul sef Safta contesta dispozitia chestorului d

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 16 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 14 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Suceava: Bărbat decedat într-un incendiu la o mașină aflată într-o parcare / Pompierii spun că incendiul ar fi fost provocat

G4Media acum 28 minute
Pompierii au intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism aflat într-o parcare din judeţul Suceava. Din interior a fost scos un bărbat cu arsuri pe toată suprafaţa corporală, fiind declarat decesul. Pompierii au

Cutremur cu magnitudinea 4, în zona seismică Vrancea-Buzău

HotNews acum 17 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri, în zona seismică Vrancea-Buzău, anunță Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP). SeismografFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea Conform INFP, seismul cu magnitudinea 4 a avut loc la ora 12:5

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 27 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°