* Dobre şi Horjea au fost artizanele victoriei
Gruparea de la Dunăre pregătită de Cristian Preda şi Viorel Alexandru a pus în practică planul strategic pregătit în partidele amicale şi s-a impus cu un scor categoric în faţa unei pretendente la cupele europene, CSM Bucureşti. Cu două jucătoare în mare formă, portarul Gabriela Dobre şi Alina Horjea, în rol de principală marcatoare, HC Dunărea şi-a luat revanşa pentru înfrângerea din tur şi aşteaptă cu încredere următoarele partide, unele foarte dificile, în urma cărora speră să-şi realizeze obiectivul pentru acest sezon o nouă calificare în competeţiile continentale.
Brăilencele au avut un start de meci foarte bun şi în minutul 8 aveau deja un avans considerabil, 5-0 şi abia la acest scor bucureştencele au reuşit primul lor gol. Handbalistele pregătite de Vasile Mărgulescu au avut o tresărire de orgoliu şi s-au apropiat la doar o lungime de formaţia gazdă, 5-6, iar acest decalaj s-a păstrat până până în minutul 21. HC Dunărea a reuşit să marcheze de şase ori consecutiv şi a pus o barieră de şapte lungimi între ea şi adversara sa. În finalul primei reprize jocul a fost confuz şi doar CSM-ul a reuşit să înscrie de două ori.
În repriza secundă jocul a fost la discreţia brăilencelor. Horjea a marcat şi HC Dunărea s-a distanţat la nouă goluri, 22-13 în minutul 39 şi acelaşI declaj era şi cu 10 minute înainte de încheierea partidei. Scorul final, 28-21 a fost stabilit de Adespii şi formaţia brăileană a încheiat meciul în aplauzele celor peste 1.000 de specatori prezenţi în Sala Polivalentă.
Pentru HC Dunărea au marcat Horjea 10 goluri, Brot 6, Moldovan 4, Perianu 4, Irimia 2, Crăciun 1, Adespii 1, iar pentru CSM Bucureşti Vărzaru 5 goluri, Carabulea 4, Anghelina 4, Mihalschi 3, Chiţulescu 2, Barcan 1, Dobrin 1, Paval 1.
* Dobre şi Horjea au fost artizanele victoriei