Două cercetătoare au descoperit, în urma unui studiu efectuat în premieră, că muzica pop îi ajută pe pacienții care au leziuni cerebrale severe să își recupereze amintirile, potrivit Daily Mail.
Amee Baird, de la Universitatea Newcastle din Australia, şi Séverine Samson, de la Universitatea Lille din Franţa, au pus cinci pacienţi cu leziuni cerebrale de durată să asculte înregistrări ale mai multor melodii pop. Aceleași melodii au fost ascultate și de cinci persoane fără afecțiuni cerebrale.
La final, toți participanții la studiu au fost rugați să spună cât de familiari sunt cu un anumit cântec, dacă le-a plăcut și ce fel de amintiri le evocă.
Pacienţii cu leziuni cerebrale şi-au amintit acelaşi număr de lucruri ca şi persoanele care nu prezentau aceste leziuni, când au ascultat un cântec familiar.
Numai un pacient din patru şi-a amintit lucruri care nu aveau legătură cu muzica, iar cântecele care evocau o amintire anume au fost mai familiare şi mai plăcute decât celelalte.
"Descoperirile arată că muzica este un stimul eficient pentru suscitarea amintirilor din propria viaţă şi că aceasta ar putea avea efecte benefice în recuperarea după amnezia autobiografică (...)", au afirmat cercetătoarele, care speră că, într-o bună zi, vor putea înţelege "mecanismele ce stau la baza efectului de stimulare a memoriei pe care îl are muzica".