Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciprul primeşte 10 miliarde de euro în schimbul sacrificării sectorului bancar

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 25 martie 2013 ·

Ciprul a evitat o intrare dezordonată în incapacitate de plată şi o ieşire nepermisă din zona euro acceptând cererile creditorilor internaţionali de a reducere a sistemului său bancar supradimensionat, în schimbul unui pachet de asistenţă financiară de 10 miliarde de euro (13 miliarde de dolari), transmit Bloomberg, AP şi Reuters.

Preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, a acceptat închiderea celei de-a doua mari bănci a ţării, Popular Bank of Cyprus, sub presiunea creditorilor conduşi de Germania, după o noapte de negocieri intense care ameninţa să provoace noi turbulenţe pe pieţele financiare mondiale şi să reaprindă criza datoriilor.

Planul prevede închiderea Popular Bank of Cyprus, iar depozitele sale mai mici de 100.000 euro vor fi transferate la Bank of Cyprus pentru crearea unei 'good bank', cu active viabile. Depozitele de peste 100.000 euro de la ambele bănci, care nu sunt garantate de legislaţia UE, vor fi îngheţate şi folosite pentru rezolvarea problemelor legate de datoria Popular Bank of Cyprus şi recapitalizarea Bank of Cyprus printr-o conversie a depozitelor în acţiuni. Tranzacţia ar urma să asigure Ciprului 4,2 miliarde de euro, a declarat şeful Eurogrupului, Jeroen Dijssebloem.

Popular Bank of Cyprus va fi închisă, iar mii de angajaţi vor fi concediaţi.

'A fost încă o noapte dificilă. Nu există soluţii optime disponibile, ci doar alegeri dificile', le-a declarat reporterilor Olli Rehn, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare şi euro.

A fost a doua oară în nouă zile când Ciprul a încheiat un acord cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI, după o săptămână plină de turbulenţe care a scos în evidenţă contradicţiile gestionării crizelor, care domină politica europeană de peste trei ani.

După anunţarea încheierii acordului cu Cipru, euro s-a apreciat luni dimineaţă,

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 28 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum 55 minute
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum o ora
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum 50 minute
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum 11 minute
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum o ora
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°