Certaţi de Bölöni, Taher şi Copos i-au promis antrenorului că nu mai scot nici un cuvînt.
Acţionarii din Giuleşti se dau peste cap ca să-l convingă pe Ladislau Boloni. Ultima promisiune pe care i-au făcut-o tehnicianului: “Nu mai vorbim deloc nici despre contractul tău, nici despre echipă! O să aducem un purtător de cuvînt, singurul om din club, în afara ta, care va mai avea voie să discute despre Rapid”. Fathi Taher i-a transmis mesajul lui Boloni telefonic, după ce antrenorul a luat foc cînd a văzut că şefii din Grant îi pomeneau deja în declaraţii salariul de 3 milioane de euro.
Iordanianul a plecat luni seară în Emirate ca să-l împace pe Loţi şi urmează ca astăzi cei doi să mai aibă o discuţie, de data asta faţă în faţă. Un alt punct în care Taher şi Boloni s-au contrat l-a vizat pe Janos Szekely. Acuzaţi de tehnician că l-au ratat pe mijlocaşul Oţelului, transferat de Steaua, acţionarii s-au apărat: “Loţi, e şi vina ta! Dacă ai fi semnat contractul, făceam totul ca să-l aducem, dar aşa? Vrem să avem certitudinea că tu o să pregăteşti echipa şi atunci vom începe să facem şi transferuri!”. Boloni l-a sunat pe Szekely inclusiv marţi seară, cînd fotbalistul era la masă cu Argăseală şi-şi negocia contractul. Jucătorul nici nu i-a mai răspuns la telefon!
Bölöni, Sabău plus Moldovan
Taher şi Copos întîmpină probleme şi în a-i asigura lui Boloni staff-ul cerut. Loţi, care ar urma să fie manager general, îi vrea şi pe Ioan Ovidiu Sabău, şi pe Viorel Moldovan (foto)! Primul ar urma să fie antrenor principal, iar al doilea secund, dar ar avea în atribuţii şi centrul de juniori. Acţionarii sînt reticenţi întrucît la salariul de 3 milioane de euro pe care-l cere Boloni s-ar mai adăuga şi veniturile celor doi.
“Gigi, ia ce rapidişti vrei!”
Taher vrea să facă schimb de jucători cu Steaua! Gigi Becali a povestit l