O frumoasă "recidivă" ne oferă Cristina Ţurlea, la un an de la precedenta sa personală ("Culori şi Culoare", 3-12 decembrie 2010, Sala Octav Doicescu). Acum, expoziţia cu nume rebusistic ("înSemne/ în Culoare") este panotată elegant, bine ritmat, pe simezele recent inauguratului Centru de Cultură Arhitecturală al UAR, din strada Jean Louis Calderon, nr. 48. La vernisaj, doamna Ruxandra Garofeanu, o prezenţă ubicuuă (vezi supra) şi stenică a vieţii culturale bucureştene, a insistat asupra splendidei locaţii a expunerii (având perfectă dreptate: spaţii largi, dar încălzite de căderea arcadelor, de elanul unei scări interioare sau de câte o veche oglindă, pe scurt de ambientul unui "hôtel particulier" la scară de Mic Paris) şi a punctat, pertinent, aspectele de forţă ale picturii Cristinei Ţurlea: talentul exersat tenace, simţul cromatic ieşit din comun şi percepţia proaspătă, neafectată de poncife şi de profesie (autoarea este arhitectă), a formelor.
Cristina Ţurlea nu mai are nevoie de încurajări, ba, chiar, ar putea să le dispenseze către alţii. Ştie bine ce face, pictează cu plăcere şi dezinvoltură şi scoate din "cuţit" (unealta pe care, cred, eu, o mânuieşte cel mai bine în acest moment) uluitoare "stări de spirit" (iată, bunăoară, un posibil titlu de expoziţie viitoare). Poate face exerciţiu de plein-air, dar nu evocă, prin el, natura, lumina ei şi amprentele pitorescului, ci vertijul unei luări în posesie a peisajului. E un exerciţiu care nu înseamnă sugestie comprimată în spirit nipon (cum catalogul expoziţional încearcă să impună drept cheie de lectură), ci re-scriere a vizibilului în termenii unei alchimii interioare. Priviţi tabloul de pe coperta catalogului expoziţional: o vedută pariziană (dar care ar putea fi la fel de bine bucureşteană, foto 1), ce izbuteşte să mute cenuşiul unei piaţete oarecare din postura de natură moartă urbană în aceea de m