Darren Aronofsky planuia initial o poveste de dragoste dintre un luptator de wrestling si o balerina. Cand si-a dat seama ca e prea mult pentru un singur film, a facut doua. "Lebada neagra" nu e la fel de bun ca "Luptatorul", dar tine de aceeasi paradigma - oameni care isi folosesc corpul ca pe un instrument. Acest corp, la un anumit nivel, nici nu le mai apartine.

Spre deosebire de "Luptatorul"/"The Wrestler", acum avem de-a face nu cu povestea umana a unei posibile renasteri, ci cu cea (la fel de umana, desi halucinanta si maladiva) a unei caderi. Nina Sayers (Natalie Portman) e o balerina newyorkeza antrenata de mica sa fie perfecta.

Mama ei (Barbara Hershey) a renuntat la cariera de balerina ca sa o aiba pe ea. Grija permanenta pentru fiica pe care tot o copila o vede, e sufocanta. Poate ca Nina nici nu s-a maturizat emotional. Cert e ca isi tine instinctele sub capac. Iar cand ele incep sa iasa, e prapad.

Atunci cand directorul companiei, Thomas Leroy (Vincent Cassel) decide sa puna in scena "Lacul lebedelor", dar sa gaseasca o noua protagonista in locul fostei lui muze, Beth MacIntyre (Winona Ryder), care s-a trecut si a si luat-o razna, el ezita.

Ar dori-o pe Nina, care are tehnica si s-ar potrivi perfect Lebedei Albe, dar acesteia ii lipsesc pasiunea, nebunia, capacitatea de a-si da drumul astfel incat s-o poata intruchipa convingator si pe Lebada Neagra.

Dorindu-si cu disperare sa capete rolul - pentru ca asta ar face-o poate sa se valorizeze mai mult -, Nina incepe sa derapeze cand Thomas Leroy ii deznoada impulsurile erotice. Spectatorul va petrece o buna parte din film intrebandu-se daca ce vede pe ecran e real sau e doar rodul imaginatiei bolnave a eroinei.

Nu stiu daca e un titlu de mandrie pentru regizor ca filmul sau sa fie comparat cu o lista intreaga de alte filme: de la