Comisia Europeană are încredere în autorităţile române, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt Mark Gray, care a explicat că este o practică frecventă a CE ca autorităţile să nu primească raportul înainte de publicare, relatează Mediafax.
Întrebat dacă Executivul UE nu are încredere în autorităţile române, având în vedere că nu le-a comunicat raportul înainte de publicare, Gray a răspuns: "În ceea ce priveşte accesul la acest raport, nu cred că trebuie să consideraţi că a fost o abordare neobişnuită. Recomandările specifice pentru fiecare ţară care sunt elaborate în cadrul semestrului european urmează tocmai această procedură".
Grey a arătat că, şi în cazul raportului din iulie 2012 despre România şi Bulgaria, s-a urmat aceeaşi procedură. "Singura diferenţă acum este faptul că informaţiile din raport nu s-au mai scurs în presă cu o săptămână înainte de adoptare", a subliniat Mark Gray.
Purtătorul de cuvânt al CE a afirmat că este important să existe un schimb foarte clar între Bucureşti şi Bruxelles. "Am avut nenumărate întâlniri cu miniştrii cheie din România în ultimele luni şi cred că acest fapt demonstrează cel mai bine că avem încredere şi sperăm ca această încredere să continue", a ţinut să precizeze acesta.
Citeşte şi Comisia Europeană CRITICĂ România în raportul MCV: Nu există independenţă în Justiţie
Pe de altă parte, el a menţionat că România se găseşte într-o situaţie "un pic aparte", pentru că şi-a luat nişte angajamente în momentul aderării, la fel ca şi Bulgaria.
Gray a spus că există un mecanism special care se aplică celor două ţări, pentru că cele două Guverne şi-au luat nişte angajamente în momentul aderării. Ea a spus Executivul UE va coopera în continuare cu autorităţile din cele două ţări pentru a se asigura că angajamentele sunt respectate.
"În ceea ce priveşte încrederea reciprocă şi relaţiile cu auto