În urmă cu două decenii, vecinii reprezentau o extensie a familiei. Astăzi, societatea s-a depersonalizat, iar individul este înstrăinat şi dominat de egoism.
Taţii, grizonaţi şi burtoşi, ucid plictiseala unei după-amieze de duminică cu un joc de table pe banca din faţa blocului, în timp ce puştii lor bat de zor mingea în curtea şcolii. Mamele, la fel de grizonate şi tunse scurt, ocupă cealaltă bancă din faţa scării vorbind nimicuri şi schimbând reţete. Adolescenţii sunt în parc, „cu fetele". Este un tablou din trecutul nu prea îndepărtat, atât de banal acum 10 sau chiar 20 de ani.
Astăzi, peisajul vieţii la bloc este complet diferit. Taţii nu mai joacă table împreună, iar în multe cazuri nici măcar nu se salută. Puştii nu mai schimbă pase cu prietenii lor, ci impresii pe messenger, fiecare la casa lui. Mamele sunt prea ocupate cu serviciul ca să mai aibă timp de bârfă cu vecinele, iar reţetele şi le iau oricum de pe internet. Pe banca din faţa blocului mai sunt câţiva adolescenţi plictisiţi, care împart o bere la PET.
Ce s-a întâmplat între timp? Dezvoltarea urbană şi migraţia masivă din rural spre urban au modificat esenţial relaţiile interumane în comunităţile mari, susţin psihologii şi sociologii. Înainte, colectivităţile erau restrânse, toată lumea cunoştea pe toată lumea, oamenii se ajutau unii pe alţii, vecinii erau parte intimă a vieţii sociale. Astăzi, oamenii şi-au ridicat un zid în jurul lor, iar societatea s-a depersonalizat.
Generaţia de săteni strămutaţi la oraş a îmbătrânit, iar cele care i-au urmat nu mai au nimic în comun cu viaţa la ţară, cea în care vecinul era parte a vieţii de familie. Liantul era egalitatea impusă de comunism - aceeaşi leafă, acelaşi timp liber, acelaşi program TV. Acum au dispărut, şi diferenţele de statut social au devenit din ce în ce mai evidente. Alienarea a pus stăpânire pe viaţa la
