Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Închisorile secrete CIA din România, căutate de Parchetul General. Reclamantul este un lider Al-Qaeda

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 7 februarie 2013 ·

Investigaţia autorităţilor române privind plângerea sauditului Abd al-Rahim Hussayn Muhammad al-Nashiri care reclamă deţinerea într-o închisoare CIA din România se află în faza actelor premergătoare, a comunicat Parchetul instanţe supreme.

"Cercetările continuă în dosarul constituit ca urmare a plângerii formulate de numitul Abd al-Rahim Hussayn Muhammad al-Nashiri cauză aflată în faza actelor premergătoare. Alte informaţii nu pot fi furnizate la acest moment, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 12 lit. e din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicitatea acestora ar putea periclita bunul mers al anchetei", a comunicat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În data de 29 mai 2012, avocatul lui al-Nashiri a înaintat în numele său o plângere penală procurorului general al României în care reclama detenţia secretă, rele tratamente aplicate clientului său, precum şi procedura de extrădare. În 20 iulie 2012, procurorul general a informat că plângerea a fost înregistrată, precum şi faptul că cercetările sunt într-un stadiu preliminar.

Plângerea la CEDO

În 2 august 2012, Open Society Justice Initiative (Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă) a depus o reclamaţie în numele lui Abd al Rahim al Nashiri (47 de ani) împotriva României la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) de la Strasbourg. Curtea a comunicat documentaţia Guvernul român la 18 septembrie 2012. Guvernul român trebuie să răspundă unei serii de întrebări, respectiv dacă, în perioada cuprinsă între 6 iunie 2003 şi 6 septembrie 2006, al-Nashiri a fost deţinut într-un centru de detenţie secret în România.

Întrebările delicate

În acest sens, Guvernul, confidenţial, este rugat să furnizeze materiale care să arate dacă a fost deţinut în România şi dacă aceasta s-a stabi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum o ora
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 2 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 4 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum 48 minute
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

Patriarhul Daniel – mesaj de Înviere: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

G4Media acum 41 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj de Sfintele Paşti, în care afirmă că Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenil

DNSC, atenţionare pentru cei care fac cumpărături online: Infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, profitând de graba, neatenţia şi entuziasmul cumpărătorilor

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică - DNSC vine, miercuri, cu o atenţionare pentru cei care fac cumpărături online, arătând că infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, pr

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum o ora
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 48 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 2 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

UPDATE - Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere / Ce spune ministrul Alexandru Rafila

News.ro acum 43 minute
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°