Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Ionel Pană, mecanicul instrumentist (GALERIE FOTO ŞI VIDEO)

Publicat in Adevarul, duminică 6 decembrie 2009 ·

Artistul care lucrează la Şcoala 190 s-a apucat de cântat la vârsta de şase ani, în formaţia de fluieraşi a comunei natale, ajungând apoi instrumentist la „Cununa Carpaţilor“.

Încă din fragedă pruncie a manifestat talent artistic şi, mai ales, acela de a cânta la instrumente muzicale tradiţionale, precum fluierul sau naiul. Primul profesor care i-a remarcat talentul a fost Valentin Ciobanu, la îndemnul căruia şi-a început cariera muzicală în Formaţia Mică de Fluieraşi a comunei natale Dobroteşti din judeţul Teleorman. Cântăreţul s-a urcat pentru prima oară pe scenă la vârsta de doar 8 ani, la Festivalul de la Năvodari. (GALERIE FOTO)

În 1967 s-a mutat în Bucureşti, dar abia 11 ani mai târziu, la 1 noiembrie 1979, avea să obţină un post de instrumentist în Ansamblul Folcloric „Cununa Carpaţilor“, alături de care a rămas până în iulie 2002.

A cântat în toată lumea

În prezent, Ionel cântă la fluier, nai, caval şi cimpoi, iar de-a lungul timpului el a participat, împreună cu cei din ansamblul folcloric din care făcea parte, la numeroase turnee naţionale şi internaţionale. Primul său concert în străinătate s-a petrecut la Festivalul Mondial din Coreea, în anul 1980, dar spune că cele mai frumoase amintiri le are legat de Festivalul Mondial de la Moscova, din 1985 şi de festivalulurile de la Năvodari.

Instrumentistul se poate lăuda că a cântat, până acum, alături de marii cântăreţi români şi nu numai. Spre exemplu, dintre cei alături de care a urcat pe scenă îi putem enumera pe Sofia Vicoveanca, Benone Sinulescu, Ştefan Hruşcă şi Mirabela Dauer.

„Am cântat la Săptămâna Culturii Româneşti la Hotelul Marriott, la Palatul Regal atunci când veneau delegaţii oficiale, dar şi la târguri şi expoziţii de tot felul“, mărturiseşte Ionel. Din păcate, spune el, muzica populară nu mai e căutată aşa cum era pe vremuri. „Din cauza manelelor, f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 4 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 8 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 3 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 5 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 5 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 13 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 6 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

SUA anunţă o nouă tranşă de şase miliarde de dolari de ajutor destinat Ucrainei, care include rachete de tip Patriot

News.ro acum 4 ore
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a anunţat vineri un nou ajutor militar - în valoare de şase miliarde de dolari - destinat Ucrainei, în contextul în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierea livrărilor americane către Kiev, du

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

8°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

8°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

5°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°