Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Apicultorii au plecat în „transhumanţă”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 mai 2010 ·

În localitatea Tomşani sunt peste 2000 de stupari care au în jur de 80.000 de albine, apicultura fiind o activitate de bază. În fiecare an, în această perioadă, apicultorii vâlceni îşi pregătesc stupinile, remorcile şi camioanele şi pleacă cu albinele în pastorală.

În comuna Tomşani, situată la poalele Munţilor Căpăţânii, majoritatea sătenilor îşi câştigă existenţa din stupărit. „Apicultura este o tradiţie la noi în comună. În urmă cu câteva zile, a început hărmălaia. Oamenii şi-au reparat maşinile pentru că trebuie să meargă cu albinele la floarea de rapiţă şi la salcâm. Pleacă într-o călătotrie prin toată ţara, care se va încheia la toamnă", a declarat Dumitru Pearcu, primarul din Tomşani. Apicultorii povestesc însă că această îndeletnicire nu este una tocmai uşoară.

Clătorie cu stupii în toată ţara

„De 30 de ani mă ocup de stupi. Totul a început dintr-o întâmplare care ulterior s-a transformat într-o adevărată pasiune. Am ajuns acum să mă ocup de 60 de stupi şi sunt mândru când cei tineri vin să îmi ceară sfatul", povesteşte stuparul Ion Răducu din localitatea Tomşani. Apicultorii se destăinuie cum în fiecare primăvară încep o adevărată călătorie în jurul ţării. „Trebuie să urmărim unde sunt cele mai bune locuri pentru a ne putea amplasa stupii. Zona nu trebuie să fie poluată pentru că atunci mierea nu va mai îndeplinii toate condiţiile de calitate", a povestit Nelu Găman, alt apicultor din Tomşani. Anul trecut, autorităţile locale le-au promis apicultorilor din Tomşani că în comună va fi înfiinţată o fabrică de unde mierea ar fi fost preluată şi vândută în aeroporturi. „Din păcate, încă nu s-a concretizat această promisiune. Noi ne vindem mierea în continuare unor asociaţii. Nu pot să spun că se câştigă foarte mult din apicultură, dar ne mulţumim şi aşa", adaugă Nelu Găman.

„Fagurele de aur", o sărbătoare cu tradiţie @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 8 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 12 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 13 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 11 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 9 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 11 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 12 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 12 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°