Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Străini de sport! Au construit arene de 10 milioane de euro, dar nu au nici măcar un sport de echipă în primele trei eşaloane

Publicat in Pro Sport, joi 18 iulie 2013 ·

După desfiinţarea CS Turnu Severin, care a jucat în Liga I pe un stadion de 20.000 de locuri, renovat complet în 2009, Mehedinţiul a devenit singurul judeţ din istoria României postbelice fără niciun sport de echipă, la seniori. Municipiul Drobeta – Turnu Severin beneficiază, din 2006, şi de o sală polivalentă ultramodernă, dar sporturi precum handbalul, baschetul, voleiul sau futsal-ul, chiar şi cele de eşalon inferior, lipsesc din peisajul sportiv mehedinţean, la nivel de seniori. Nici la juniori, Mehedinţiul nu stă mai bine, singurele echipe fiind cele de la CSS Drobeta, de fotbal şi handbal!

Judeţul Mehedinţi nu e reprezentat nici la polo, în pofida faptului că în Drobeta – Turnu Severin există, din 1988, un bazin olimpic. Acesta s-a închis în urmă cu 5 ani din cauza acoperişului aflat în pericol de prăbuşire şi nu a mai fost reabilitat, iar promisiunile factorilor de decizie au curs precum apa pe Dunăre.

În urmă cu 10 ani, Mehedinţiul era reprezentat în Divizia C de fotbal de CS Severnav, Dierna Orşova, Building Vânju Mare şi Minerul Valea Copcii, iar HC Cildro Delignit activa în eşalonul secund la handbal masculin. Dintre acestea, doar Minerul mai există, dar în prezent se zbate în mocirla campionatului judeţean. După retrogradarea din prima ligă, de luna trecută, CS Turnu Severin s-a desfiinţat şi nu va mai fi înscrisă nici măcar în Liga a IV-a. În urmă cu doi se ani desfiinţase şi echipa-fanion a judeţului Mehedinţi, FC Drobeta, iar în 2010 dispăruse şi fosta divizionară C Termo Severin.

Paradoxal, vara trecută, deşi promovase în Liga Naţională, Severinul a desfiinţat şi echipa de handbal feminin Terom Iaşi, care fusese adusă la jumătatea campionatului, din Copou, să reprezinte oraşul de la Dunăre! Rugby-ul, un alt sport de echipă popular în România, e şi el total necunoscut severinenilor.

În prezent, Mehedinţiul

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 4 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 8 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 4 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 5 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 6 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 13 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 6 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

SUA anunţă o nouă tranşă de şase miliarde de dolari de ajutor destinat Ucrainei, care include rachete de tip Patriot

News.ro acum 4 ore
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a anunţat vineri un nou ajutor militar - în valoare de şase miliarde de dolari - destinat Ucrainei, în contextul în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierea livrărilor americane către Kiev, du

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

8°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

8°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

5°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°