Piesa "Puterea neobişnuinţei" a dramaturgului austriac Thomas Bernhard, din care se desprinde o armonie a discursului narativ, deşi e scrisă într-un stil provocator, a văzut lumina rampei, de curând, la Teatrul Dramatic "Sică Alexandrescu" din Braşov. Este o montare selectă ce se adresează unui public inteligent.
Regizorul Claudiu Goga a ales să monteze "Puterea neobişnuinţei", text scris de Thomas Bernhard în prima jumătate a anilor '70, pentru că "e o piesă foarte potrivită pentru ceea ce se întâmplă astăzi în cultura românească şi în special în teatru", după cum mi-a spus. Mai degrabă, este o meditaţie asupra a ceea ce înseamnă creatorul şi opera sa, iar în faţa publicului este pusă o oglindă a societăţii, o oglindă asupra meseriei de artist.
Duritatea descrisă de Thomas Bernhard este asociată de Goga cu munca unui chirurg care operează fără anestezie. Autorul nu dă indicaţii regizorale în această piesă consistentă, ceea ce l-a determinat pe regizor şi pe actorii distribuiţi să construiască un scenariu paralel al situaţiilor teatrale. Şi pentru că, aşa cum spune Claudiu Goga, "acest text nu stă singur în picioare" era nevoie de o concepţie regizorală.
"E o piesă scrisă ca un poem cu rimă albă, fără nici un fel de punctuaţie. Şi e absolut necesară o concepţie regizorală, care a venit din relaţia mea cu lumea teatrală, cu ceea ce se întâmplă acum. E un spectacol foarte personal", a mărturisit regizorul. Ca urmare, s-a impus un stil construit puternic, asta şi impune autorul. Altfel exista riscul ca publicul să nu înţeleagă ce se întâmplă în scenă. Echipa şi-a asumat riscul de a face un spectacol pentru un public elitist.
Totuşi, spectatorii (pe care nu-i selectezi) reacţionează la final destul de bine. Într-un asemenea caz, cu un astfel de text, trebuie să faci în aşa fel ca lucrurile să fie clare în spectacol. Ech
