Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angela Merkel deranjată de afirmațiile lui Nicolas Sarkozy

Publicat in Adevarul, duminică 18 martie 2012 ·

Cancelarul german, Angela Merkel, care i-a oferit susținera sa lui Nicolas Sarkozy, este deranjată de schimbarea bruscă a opiniilor candidatului la preşedinţia Franţei şi exclude să mai participe la vreun miting electoral al acestuia, scrie presa germană, citată de AFP.

Şefa cabinetului de la Berlin, preşedintă a formaţiunii politice conservatoare CDU, şi-a manifestat nemulţumirea în faţa colaboratorilor săi apropiaţi după ce a aflat că Sarkozy a afirmat că nu-i mai doreşte prezenţa la unul dintre mitinguri, a informat, sâmbătă, săptămânalul Der Spiegel în ediţia sa on-line.

Cu prilejul summitului Uniunii Europene de la Bruxelles, Merkel i-a făcut cunoscută şefului statului francez iritarea sa provocată de schimbarea neaşteptată a unor decizii luate în comun, potrivit aceleiaşi surse.

Cu toate acestea, continuă publicaţia germană, în cele din urmă Angela Merkel nu ar fi chiar aşa de nemulţumită că nu va mai merge să-l susţină pe candidatul UMP, în contextul declaraţiilor recente făcute de Nicolas Sarkozy pe tema imigraţiei.

Actualul preşedinte al Franţei a ameninţat că ţara sa va părăsi spaţiul Schengen dacă acordurile europene privind libera circulaţie nu vor fi revizuite, informează Mediafax.

Sarkozy a afirmat miercuri că Angela Merkel va veni ”la un moment sau altul” în timpul campaniei electorale pentru ”a vorbi despre Europa” alături de el.

Cancelarul german nu va fi prezentă, însă, la ”vreun miting, deoarece campania electorală este o problemă a francezilor”, a adăugat el.

Angela Merkel şi-a manifestat public sprijinul pentru candidatul Nicolas Sarkozy cu ocazia consiliului de miniştri franco-german, desfăşurat la începutul lunii februarie la Paris. ”Îl susţin pe Nicolas Sarkozy pe toate planurile, deoarece aparţinem unor partide prietene”, declarase ea la acea vreme.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 5 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 6 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Directoarea Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri

Press Alert acum 27 minute
Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024, revistă care este disponibilă la punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul www.edituradecarte.

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°