Nu-mi place să fiu un ”Oracol din Dămăroaia”, gen Silviu Brucan, dar câteva lucruri despre anul 2014 trebuie spuse. În primul rând va fi un an electoral, iar istoria României ne învață că anii electorali sunt dezastruoși. În primul rând într-un an electoral nimeni nu mai face nimic. Sunt uitate proiectele, lucrurile începute pe motivul balcanic: ”oricum vin alții și ne apucăm de altceva”. Orice an electoral reprezintă un an mort, o perioadă în care România pică în letargie, letargie acoperită de zgomotul campaniei electorale.
Încă de la făurirea ei, România este o țară fragilă care nu suportă un ciclu electoral de patru ani. După umila mea părere, cinci sau șase ani ar fi fost mult mai indicați. Nici nu se termină bine alegerile, sunt afișate scorurile obținute, că începe marea reorganizare. Sunt numiți noi oameni în conducere - de multe ori schimbarea ajunge până la poștașul din comună - se fac noi planuri trumfaliste. Din nefericire, până se apucă lumea efectiv de treabă vin alte alegeri. Și uite așa România o duce șontâc, șontâc din patru în patru ani.
Trebuie să ținem cont că peste aceste alegeri din patru în patru ani se suprapun cele prezindențiale, iar de la intrarea în Uniunea Europeană, cele europene. Un sistem prea alambicat și păgubos pentru democrația noastră de sorginte balcanică. Ei bine, în 2014 avem alegeri euro-parlamentare, dar și prezidențiale. Este absolut clar, previzibil că cele euro-parlamentare nu sunt importante decât din prisma măsurării forței fiecărui partid. Nimeni, nici chiar cei mai optimiști, nu-și închipuie că vor exista confruntări pe politici europene, pe viitorul UE, pe necesitatea sau nu a unei armate europene...Dimpotrivă va fi un circ penibil, cu refereințe clare despre originea candidaților.
Din punct de vedere ale alegerilor prezidențiale și acestea reprezintă un punct gordian. Vorbim de ieșirea din epoca Băses
