Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marga: Consulii generali de la Milano şi Roma au fost rechemaţi de la post

Publicat in Gandul, duminică 20 mai 2012 ·

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, duminică, că Tiberiu Dinu, consulul general al României la Milano şi pe şefa Secţiei Consulare a Ambasadei de la Roma, Mădălina Ciocănel au fost rechemaţi de la post, arătând că aceştia îşi depăşise demult mandatul iniţial de reprezentare. "A fost o primă analiză şi au fost rechemaţi consulii generali Milano şi de la Roma. Acum, trebuie spus că ei îşi depăşiseră demult perioada care e alocată pentru reprezentare”, a spus Marga, care a amintit că zilele trecute şi Elena Adriana Moţa, şefa consulatului de la Catania a fost rechemată. Tiberiu Dinu ocupa postul de consul general la Milano din 2007, el lucând şi anterior, din 2002, funcţia de viceconsul la Milano. Dinu fusese numit în 2011 de Guvern comisar general pentru participarea României la Expoziţia Mondială de la Milano din 2015. Numele lui Tiberiu Dinu, cunoscut şi ca tatăl Alexandrei Dinu, fosta soţie a fotbalistului Adrian Mutu, a fost implicat în 2009 într-o anchetă la DGIPI. De asemenea, întrebat dacă a fost rechemat în ţară şi Dan Valentin Fătuloiu, ataşatul de interne al MAI de la Roma, ministrul Marga nu a dat un răspuns precis. "Nu s-a mers până acolo. Dar este un ataşat de interne care e în lista ministerului. Sigur, aceasta a fost o dispoziţie...", a spus Marga. Ministrul de Externe a arătat că a dispus o analiză a personalului consular din MAE, pentru că în ultimii trei ani s-au făcut unele numiri pe criterii de afinitate politică. "Pe de altă parte, în cazul Italiei am dat mai mare viteză pentru că acolo sunt totuşi un milion de români, deci efortul reprezentanţelor româneşti nu numai că trebuie să fie mare, dar trebuie să se lucreze cu rigoare, cu precizie să nu se întâmple cazuri celui de la Lecce. Nu mai amintesc că în Italia sunt 3.598 de arestaţi, unii pentru a fi judecaţi, alţii urmează să fie judecaţi", a spus ministrul de Externe. Î

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 31 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 44 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum 39 minute
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°