Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exclusiv | Adi Minune scapă de puşcărie?

Publicat in Libertatea, miercuri 1 iunie 2011 ·

Adi Minune continuă lupta cu inspectorii A.N.I. După ce aceştia l-au acuzat că nu poate justifica 100.000 de euro din avere, manelistul a scos la lumină un contract de vânzare a unui imobil care, în opinia cântăreţului, dovedeşte că şi-a câştigat banii corect. Adi Minune continuă lupta cu inspectorii A.N.I. După ce aceştia l-au acuzat că nu poate justifica 100.000 de euro din avere, manelistul a scos la lumină un contract de vânzare a unui imobil care, în opinia cântăreţului, dovedeşte că şi-a câştigat banii corect.

Reclamat la începutul lunii trecute la Fisc de către agenţii de integritate, Adi a ajuns în ultima perioadă şi prin birourile magistraţilor de la Comisia de cercetare a averilor. Acolo, manelistul a depus la dosar mai multe documente justificative pentru banii despre care A.N.I. a spus că solistul nu le poate dovedi provenienţa.

Pe masa judecătorilor, în dosarul lui Minune se află un contract de vânzare a unei case în valoare de 100.000 de euro. Problema însă ar fi că acest act a fost semnat cu câteva zile înainte de a deveni consilier local, iar inspectorii A.N.I. nu l-au luat în considerare. De aceea, dacă manelistul va face sau nu puşcărie, se va decide tot de către magistraţii, care vor hotărî dacă acuzaţiile A.N.I. la adresa lui Minune sunt reale sau nu şi dacă se impune judecarea lui pentru fals în declaraţii.

Avocatul Tonel Pop (foto mic), apărătorul lui Adi Minune, a confirmat ieri pentru Libertatea faptul că s-a depus la dosar contractul. “Noi am depus la dosar un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil pe care Adrian l-a vândut cu câteva zile înainte de a deveni consilier şi pe care Agenţia nu a vrut să-l ia în considerare”, ne-a explicat Tonel Pop.

Încă un deputat a intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. Este vorba despre deputatul PSD în legislatura 2004 - 2008, Claudiu Adrian Pop. Mai exact, Pop nu poate

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 45 minute
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum o ora
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 56 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Eu nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii, în rest, toată lumea are datorii şi e bine să aibă, ca să pui banii în dezvoltare

News.ro acum 58 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndato

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Laurenţiu Reghecampf a reclamat că i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune în valoare de 400.000 de euro

Adevarul acum o ora
Laurenţiu Reghecampf a făcut plângere la poliție după ce i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune din Snagov, potrivit surselor Știrilor ProTV.

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum 3 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

15°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°