Prim-vicepreşedinte PDL Cristian Preda declară că decizia Curţii Constituţionale referitoare la condiţiile în care este validat referendumul, respectiv o participare de 50 la sută plus 1 din votanţii de pe liste, trebuie pusă în aplicare "fără întârziere", potrivit Mediafax.
"Decizia CCR referitoare la condiţiile în care e validat referendumul (participare de 50%+1 din votanţii de pe liste) trebuie pusă în aplicare fără întârziere. Invocarea unei ordonanţe de urgenţă cu acelaşi conţinut care ar anula decizia CCR este în acest moment o sursă de anarhie", apreciază Preda, într-un comunicat de presă transmis marţi de PDL.
Potrivit lui Cristian Preda, Guvernul "trebuie să redevină un actor care generează protecţie legală şi previzibilitate, nu haos politic şi incertitudine juridică".
"Situaţia e cu atât mai gravă în cazul reglementării referitoare la referendum, de vreme ce ordonanţa de urgenţă a fost emisă între momentul citirii acuzării la adresa preşedintelui şi votul din Parlament prin care preşedintele a fost suspendat", mai spune Cristian Preda.
Curtea Constituţională a comunicat că, marţi, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru modificarea art.10 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că referendumul din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu se va desfăşura în baza Ordonanţei de Guvern şi nu a iniţiativei legislative asupra căreia s-a pronunţat CCR.
Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) spune că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului potrivit căreia preşedintele este demis cu majoritatea celor care se pre