Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hrebenciuc: Marţi este deadline pentru depunerea moţiunii, ne mai trebuie 24 de semnături

Publicat in Romania Libera, luni 28 iunie 2010 · ·

"Despre moţiunea de cenzură, încercăm să luăm toate cele 236 de semnături. Mâine avem deadline-ul. Este clar că şi dacă va trebui să stăm săptămâna viitoare, vom sta. Revenind la semnături, noi astăzi putem să ne bazăm pe 212 semnături. Practic ar mai trebui 24 de semnături pentru a ajunge la 236. Sincer să vă spun, nu ştiu câte vom reuşi din ele, dar vom face eforturi",a spus social-democratul la Antena 3, citat de Newsin.

Hrebenciuc spune că PSD încă nu a discutat cu UDMR, dar crede că în contextul în care judecătorul propus de Uniune la CCR, Valentin Zoltan Puskas, a votat pentru a nu se tăia pensiile, PSD simte că ar putea convinge o parte din UDMR să semneze şi să voteze moţiunea. " N-am discutat şi chiar dacă discutam nu puteam să vă spun. Dar n-am discutat, de ce să spun că am discutat? Însă având în vedere impulsul pe care ni l-a dat dl Puskas la Curtea Constituţională, n-ar fi de mirare ca şi o parte din UDMR să semneze", a mai arătat liderul deputaţilor PSD.

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat duminică seară că formaţiunea sa va trimite textul moţiunii de cenzură tuturor partidelor şi că o va depune numai atunci când se strâng 236 de semnături, adică numărul de voturi necesare pentru demiterea Guvernului. În cazul în care pesediştii nu reuşesc să strângă semnăturile necesare, PSD va iniţia o campanie naţională de semnături, în special în colegiile parlamentarilor puterii, pentru a-i forţa pe aceştia ca, la următoarea moţiune să voteze pentru demiterea Guvernului. Ponta a mai spus că PSD va pune măsuţe în stradă pentru semnături şi va lansa şi petiţii on-line.

"Despre moţiunea de cenzură, încercăm să luăm toate cele 236 de semnături. Mâine avem deadline-ul. Este clar că şi dacă va trebui să stăm săptămâna viitoare, vom sta. Revenind la semnături, noi astăzi putem să ne bazăm pe 212 semnături. Practic ar mai trebui 24 de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 7 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 7 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 6 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°