Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorului este serbată în fiecare an pe 15 martie Ziua mondială a drepturilor consumatorilor este sărbătorită în fiecare an, pe 15 martie, printr-o serie de evenimente, organizate cu scopul de a readuce în atenţia publică importanţa cunoaşterii drepturilor de consumator.
Anul acesta, Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori propune ca temă "Servicii financiare corecte pentru consumatori".
„Se lansează un apel către consumatori şi către organizaţiile de protecţie a drepturilor consumatorilor de a milita pentru accesul la servicii financiare sigure, echitabile şi competitive”, a declarat Viorica Colgiu, directorul OJPC Galaţi.
În cursul anului 2010, CJPC Galaţi a desfăşurat un număr de 7 acţiuni tematice de control care au vizat protejarea intereselor economice ale consumatorilor. Este vorba de încheierea contractelor de depozit şi economisire; schimb valutar, încheierea contractelor de credit de către IFN-uri, a contractelor de amanet, servicii de piaţă, încheierea contractelor de credit şi a actelor adiţionale la contractele de credit conform OUG 50/2010.
Acţiunile tematice de control au fost finalizate cu aplicarea unui număr de 35 amenzi contravenţionale în sumă totală de 1240000 lei.
În aceeaşi perioadă au fost înregistrate şi analizate 517 reclamaţii primite de la consumatori vizand serviciile financiare ( reprezentand 44,4% din total), 80% dintre acestea dovedindu-se a fi întemeiate.