Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov, a declarat, luni seară, după votul de respingere a proiectului de lege transmis de Guvern, că problemele ridicate în raport sunt prezentate foarte amplu şi se aşteaptă răspunsuri de la ministere pe temele abordate.
"Cred că trebuie să fim mândri de acest Raport. În niciun caz nu suntem dezamăgiţi, mai ales că, o să vedeţi, toate problemele ridicate în Raport sunt prezentate foarte amplu şi aştepătm răspunsuri de la ministere. Dezbaterea a fost necesară. Mulţumesc Guvernului, dacă nu-şi asuma scoaterea acestui cartof fierbinte şi să-l pună în dezbatere, nu ştiu dacă altcineva ar fi avut curajul", a menţionat Vâlcov.
El a precizat că Parlamentul, împreună cu Guvernul, trebuie să gândească cât mai repede un nou proiect legislativ care să acopere un cadru cât mai larg privind aceste exploatări.
"Ca şi concluzii, ne dorim un cadru cât mai larg legislativ, ne dorim păstrarea beneficiilor negociate de Guvern acum şi ne dorim răspunsuri la toate întrebările ridicate în Raport", a spus Vâlcov.
El a arătat că marţi dimineaţă Comisia va înainta Raportul către Biroul Permanent al Senatului, care îl va pune pe ordinea de zi a plenului ca să fe dezbătut, Potrivit lui Vâlcov, BP al Senatului decide dacă Raportul intră sau nu şi în dezbaterea comisiilor parlamentare permanente. De asemenea, proiectul va intra apoi în dezbaterea Camerei.
"Noi punem Raportul la dispoziţia Guvernului şi a ministerului Justiţiei, care sperăm să analizeze foarte bine şi să-l pună la dispoziţia Parchetului. Dacă dumnealor vor sesiza că sunt aspecte care trebuie cercetate, să le cerceteze. Raportul este o sesizare în sine, nu facem noi sesizări separate", a mai spus Vâlcov.
La rândul său, deputatul UDMR Attila Korodi a precizat, în motivarea votului negativ dat de UDMR, că încă de la în