Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O altă persoană, atacată de urs în judeţul Dâmboviţa

Publicat in Mediafax, duminică 22 septembrie 2013 ·

Încă un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din localitatea Vârfuri, judeţul Dâmboviţa, a fost atacat, duminică, de un urs, în timp ce se afla la cules nuci într-o livadă din comună, victima fiind transportată în stare gravă la spital.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, bărbatul a fost găsit de două persoane care au sunat la 112 şi au solicitat intervenţia unei ambulanţe.

"Anunţul venit prin serviciul unic de urgenţă 112 semnala că o persoană a fost muşcată de urs, tot în localitatea Vârfuri, iar la faţa locului a fost trimis de urgenţă un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa, pentru acordarea primelor îngrijiri medicale şi preluarea pacientului către spital", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, subinspector Alexandra Niculae.

Bărbatul a fost transportat în stare gravă la spitalul din Pucioasa, având muşcături pe corp, precum şi fracturi la mâini şi picioare, iar medicii urmează să solicite un elicopter SMURD pentru a-l transfera la o unitate medicală din Bucureşti.

El le-a spus medicilor că ar fi fost atacat de o ursoaică însoţită de pui.

Duminică dimineaţă, două persoane, tată şi fiu, au fost atacate de o ursoaică, în localitatea dâmboviţeană Vârfuri, în timp ce se aflau într-un grajd din gospodărie, la faţa locului ajungând două echipaje medicale.

Bărbatul de 45 de ani a povestit că el şi fiul său, de 19 ani, se aflau în grajdul din gospodărie pentru a hrăni animalele, iar la un moment dat au fost atacaţi de o ursoaică.

"Avem răni la mâini, dar e bine că am scăpat cu viaţă. Ne-am dus spre grajd ca să dăm mâncare la animale şi atunci, în faţa grajdului, ne-a atacat şi ne-a muşcat ursoaica. Am asmuţit câinele care nu era legat, avem mai mulţi câini, dar ceilalţi erau legaţi, am vrut să ne refugiem în grajd, a fost o luptă cu animalul, a mea şi băiatului meu, dar am avut noroc

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum o ora
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum o ora
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Florin Matache- „Eroul de la Liberec” și jurnalistul Silvian Bădulescu

Cancan acum 42 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Fostul portar al „câinilor”, Florin Matache – „Eroul de la Liberec” și jurnal

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 28 minute
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum o ora
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 2 ore
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Florin Piersic este în stare stabilă, la Institutul Matei Balș din București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul „Matei Balş”, starea sa fiind în prezent una stabilă, au declarat miercuri pentru Agerpres surse medicale. Actorul Florin PiersicFoto: Inquam Photos / Cristi Vescan Marți seară, actorul a fost tr

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°