N-am fost în Maramureş serios, ca un turist ce se respectă, decît pe vremuri, cu părinţii; de atunci nu-mi mai amintesc mare lucru. Aşa că m-am pornit acum, în realitate ca reporter, dar în aparenţă ca turist. Aparenţa de turist e tare plăcută: localnicii, mai ales cînd circuli într-o maşină mare, gen limuzină, îşi creează tot soiul de aşteptări despre tine. Nici prin gînd nu le trece că se poate întîmpla să nu mai ai în buzunar decît, maximum, bani pentru o pungă de covrigei. Perspectiva reportericească rămîne pe mai tîrziu. Voi "consemna", empiric, impresiile drumului spre Maramureş ca turist. Am mers întins, observînd peisaje mioritice, deal-vale la modul concret, şi aproape toate formele de relief posibile; precum şi, vorba cronicarului optimist, oraşe frumoase, cu biserici mari. Între Reghin şi Bistriţa ne-am hotărît să mîncăm rustic, în natură, la popasul Izvor. Izvor este unul dintre localurile aproximativ nou apărute: cu lemn amestecat cu piatră în culori calde, în stilul rustic oficial şi apreciat de turişti, şi flori frumos colorate la fereşti; totul într-un soi de kitsch cald, suportabil, preferabil dezordinii şi mizeriei de altădată. Mîncarea încerca să fie tradiţională şi destul de gustoasă, dar amestecată cu clasica şmecherie neaoşă: gramajul şi sărăcia la porţie, departe de idealul belşugului de han. La Sighet, am fost sfătuiţi să tragem la un motel, Perla Sigheţeană, mai bun decît hotelul din centru, despre care s-a auzit chiar că ar avea ploşniţe. Perla se înălţa falnic, în acelaşi stil optimist neo-rustic, cu multe flori frumoase peste tot. Ne-a cuprins o exaltare: părea să fie altceva. Din păcate, înăuntru, bucătăria se închisese: utopia cu masa în noapte, lîngă şemineu şi la lumina lumînărilor, din filmele Harlequin, nu putea fi satisfăcută: bucătarul se culcase. Drept compensaţie, am urcat în cameră, unde în acelaşi stil cinematografic, aş