Începând din 21 ianuarie, spectatorii români vor vedea "Două lumi în muzică", regia Radu Gabrea, un film coupé despre două lumi culturale, cea a muzicii klezmer şi cea a muzicii clasice a saşilor din Transilvania, pe cât de diferite ca stil, pe atât de fascinante.
La Bucureşti, filmul poate fi vizionat la Cinema UNION, în perioada 21-27 ianuarie.
Primul film al coupé-ului, "Concerte la Biserica Neagră", este o evocare istorică şi muzicală, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, a celui mai reprezentativ monument de arhitectură gotică din România, Biserica Neagră.
Lăcaş de cult, Biserica a reprezentat de-a lungul timpului şi un spaţiu muzical pentru compozitori locali, care proveneau din rândul saşilor transilvăneni.
Filmul îl surprinde pe dirijorul Andreescu într-un concert susţinut la Biserica Neagră, în care prezintă publicului o parte dintre lucrările acestor compozitori, în cea mai mare parte descoperite de el însuşi.
"Căutându-l pe Schwartz", al doilea film al coupé-ului, evocă istoria muzici klezmer, cu inflexiunile sale similare doinei româneşti, prin intermediul călătoriei personale în România, în căutarea strămoşilor, a celebrei cântăreţe de muzică klezmer Elizabeth Schwartz.
Regizorul Radu Gabrea continuă astfel reconstituirea istoriei muzicii klezmer, "Căutându-l pe Schwartz" reprezentând de fapt partea a doua a documentarului "România! România!", lansat în 2006.
Filmul a fost prezentat cu succes la numeroase festivaluri internaţionale de film, printre care se numără Vancouver Jewish Film Festival - Canada, Pärnu Film Festival – Estonia, - Jewish Eye – World Jewish Film Festival – Israel, Levante International Film Festival – Italia, Klezfiesta – Argentina, fiind distribuit în SUA de o prestigioasă casă de distribuţie.
De asemenea, în cadrul Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film I