Orice proces de transfer de competenţe şi atribuţii în plan local să se facă în mod obligatoriu şi cu un transfer de resurse, au convenit participanţii la o întâlnire pe tema descentralizării organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prilej cu care au fost propuse şi competenţe la nivel local, regional şi central.
La întâlnirea organizată în Tulcea de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) au participat reprezentanţi ai structurilor asociative ale administraţiei publice locale, cu primari şi preşedinţi de consilii judeţene, în prezenţa reprezentanţilor unor ministere şi a membrilor grupului academic al Consiliului Consultativ pentru Regionalizare (CONREG), precizează MDRAP, într-un comunicat.
În cadrul întâlnirii, arată sursa citată, s-a convenit ca orice proces de transfer de competenţe şi atribuţii în plan local să se realizeze în mod obligatoriu şi cu un transfer de resurse.
De asemenea, unul dintre principiile foarte importante care au fost stabilite în legătură cu descentralizarea competenţelor se referă la criteriile de repartizare. Astfel, participanţii la întâlnire au propus ca la nivelul consiliilor locale şi judeţene să se exercite competenţe în special de administrare, consiliile regionale să aibă competenţe legate de dezvoltarea regiunii, iar la nivel central să rămână cele legate de elaborarea politicilor şi strategiilor naţionale, cele de reglementare şi cele de monitorizare şi control.
Tema discuţiilor, subliniază MDRAP, a fost stabilită având în vedere faptul că descentralizarea este un proces derulat în paralel cu cel de regionalizare, iar stabilirea competenţelor pe fiecare nivel administrativ trebuie să se realizeze după consultări cât mai ample cu cei direct vizaţi de acest proces.
"Am stabilit să avem aceste discuţii chiar cu cei către care vrem să tran