Antrenorul român Mircea Lucescu a reuşit să intre în lumea selectă a tehnicienilor care se pot lăuda cu un trofeu continental, cîştigînd datorită brazilienilor săi

Lucescu, medicament antistres

Cu o seară înaintea meciului, Mircea Lucescu părea complet detaşat atunci cînd stătea în holul hotelului Ritz înconjurat de prieteni din România şi Turcia. Parcă singura lui preocupare era legată de organizare, cine mai trebuie să primească bilete, cînd vine Răzvan, unde stau nepoţii. Mult mai concentrat, mai marcat, era patronul Rinat Ahmetov, care se agita de colo pînă colo, înconjurat de bodyguarzi ca un şef de stat. Era însă cu siguranţă încă o încercare a antrenorului român de a-şi scoate jucătorii din starea de stres pe care ţi-o dă un astfel de meci.

Plus de asta, puţine se mai pot face într-o noapte, ar fi ca la un examen pe care-ţi propui să-l iei învăţînd doar pe ultima sută. Iar Lucescu nu mai e demult student şi oricum ai săi erau de mult tobă de carte cu tot ceea ce înseamnă Werder ca să îngraşe porcul în ajun.

Citeşte comentariul liveTEXT al partidei!

Fregata şi mastodontul

Werder fără Diego e ca o navă fără căpitan, ce navighează după instinctele unui marinar pe umerii căruia pot sta trese, dar mai tîrziu, în nici un caz acum. Marinarul e Mesut Ozil, negat de elevii lui Lucescu, dar chiar şi aşa, Werder e un vapor de mare tonaj, puternic, trufaş, greu încercat de furtunile Bundesligii, deşi pe alocuri cu ceva urme de rugină

Şahtior e ca o fregată. Rapidă, dinamică, cu motoare de fabricaţie braziliană, ce dădeau nu doar culoare, ci şi calitate unui angrenaj care funcţiona foarte bine. Surprinzător de bine se poate spune, căci Şahtior a fost echipa primei reprize. A pasat, a gîndit, a ţinut mai mult de balon, a desenat de multe ori fascinant, a ratat, a marcat un gol splendid, iar a ratat