Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află dacă suferi de hipoparatiroidism

Publicat in Jurnalul, joi 16 iunie 2011 ·

Foto: Thinkstock Hipoparatiroidism. O suferinţă cu un nume lung şi dificil, aşa cum este în realitate boala hipoparatiroidism. Pentru a înţelege mecanismul acestei boli, este necesară o scurtă lecţie de anatomie. Tiroida este una dintre cele mai importante glande endocrine şi este situată pe partea anterioară a gâtului, pe trahee. Ea prezintă doi lobi, iar pe faţa lor posterioară, la po­lul superior şi inferior, se găsesc cele pa­tru glande paratiroide, fiecare dintre ele de mărimea unui bob de orez. Acestea secretă un hormon, parat­hor­monul, care îndeplineşte un singur rol, acela de reglare a nivelului de calciu, element implicat în procese fiziologice esenţiale, ca transmi­terea impulsului nervos, contracţia mus­culară, menţinerea structurii osoa­se, coagularea sângelui sau func­ţio­narea inimii. Lipsa parathormonului sau hipoparatiroidismul se soldea­ză cu scăderea nivelului de calciu din sânge şi creşterea concomitentă a celui de fosfor, fenomen care are consecinţe grave asupra organismului.

Hipoparatiroidismul poate fi de natură congenitală, autoimună sau poate apărea în urma iradierii regiunii gâtului sau toracelui, din cauza unui cancer la acest nivel. Mai frecvent însă este observat după intervenţii chirurgicale în zona gâtului, mai ales pe tiroidă sau paratiroide. Într-adevăr, din cauza apropierii anatomice, paratiroidele pot fi afectate sau distruse în urma unei operaţii pe tiroidă, statisticile indicând această complicaţie în 2%-7% din intervenţii. Fenomenul poate apărea chiar la câteva zile după operaţie sau după mai mulţi ani.

De fapt, este destul de frecvent întâlnit postoperator, dar dispare, de obicei, în câteva luni. Dacă persistă însă după trei luni, este probabil vorba de un hipoparatiroidism instalat. De aceea, este importantă determinarea nivelului de parathormon, calciu şi vitamina D din sânge după o astfel de operaţie,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 49 minute
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum o ora
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum o ora
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 3 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°